Green

       Nu stiu voi cum va simtiti in timpul verii, dar eu, cel putin, sunt innebunita de arsita din timpul zilei. Si nu numai din motive de sanatate. Cumva, face ca lucrurile sa para mai....lipsite de viata, uscate si ofilite. Cu o astfel de vreme chiar ajungi sa apreciezi acel colt de verdeata din fata blocului sau parcurile racoroase cu mirosul lor de iarba proaspata. Cam la asta ma gandeam in timp ce admiram jungla de beton ce se uita la mine, indiferenta si parca obosita, din spatele parbrizului. O priveliste monotona, as putea adauga, pana in momentul in care un element cu totul neasteptat si inspirational si-a facut aparitia. Pe acoperisul unui bloc se afla un copac in toata regula, vedre, si plesnind de viata. Pentru o secunda am ramas stupefiata, neincrezatoare ca o planta ar putea supravietui intr-un astfel de mediu. Apoi mi-am amintit de perioada copilariei, cand am mers la niste prieteni de familie, si aveau acces la un astfel de loc. Erau chiar si copii care se dadeau cu rolele pe acoperis. Incredibil, nu? Iar apoi mi-am amintit ca depozitau diverse lucruri. Nu stiu daca este legal sau sigur, sa faci asa ceva, dar clar era un mod ingenios de a depozita vechiturile de care nu mai ai nevoie. Gandeste-te doar, toata acea portiune plata, intinsa de beton, acoperita cu smala si cine mai stie ce. Apoi m-am intrebat...nu se pot folosi aceste spatii mai bine? Eficient? Cum ar fi ca, pe fiecare bloc sa fie o mica oaza de prospetime? Nu, nu ma gandesc la o bucata de padure amazoniana, dar poate o mica gradina, cu arbusti sau ceva terapeutic, relaxant, care sa faca cotidianul sa dispara, chiar si pentru o secunda, si sa ne permita sa fim doar noi si gandurile noastre. Imaginati-va doar, o mica gradina privata, iarba proaspata sub picioare, mirosul imbietor al florilor, acel verde crud superb care te reimprospateaza....cum vi se pare? Eu gasesc imaginea ca fiind nu numai eco, ci si refreshing din punct de vedere psihic. Stiu ca e o idee ciudata, dar am vrut sa o impartasesc cu voi. Mie imi place. Spuneti-mi si parerea voastra.

Time

        Se spune ca timpul nu asteapta pe nimeni. V-ati gandid vreodata, e posibil sa fie situatia exact pe dos? Noi sa fim cei care trec pe langa el, cei care il ignora, pentru ca mai tarziu sa descoperim ca el a trecut?
         In ziua de azi aud foarte multi oameni care spun ca timpul trece mult mai repede, ca nu mai au timp sau ca anii zboara pe langa dansii. Chiar si eu am avut, deseori, aceasta impresie. Deseori m-am intrebat ce o cauzeaza. Concluzia la care am ajuns, in cazul meu, cel putin, este ca eu eram sursa. Apoi m-am indreptat si catre ceilalti. Fac si ei ce fac si eu? Simt la fel ca mine? Raspunsul este da.
         Se pare ca, undeva pe parcursul drumului, am uitat sa ma mai bucur de viata si sa simt lumea inconjuratoare. M-am izolat, mi-am construit viziuni si pareri subiective, incarcate cu un surplus de emotii negative si am reusit sa ma afund, astfel, in ceea ce, chiar si acum imi pare a fi, un somn adanc. Un vid spatio-temporal in care singura lume existenta este cea din capul meu. In care, oricat as incerca sa ating pe cineva, exista un strat invizibil intre mine si el. Si in mica mea fortareata timpul trece infinit mai repede. Zile, luni, ani...nimic nu mai zgarie exteriorul dur. Am adormit. M-am adormit. Si mi-a luat nespus de mult timp sa ma trezesc. Iar cand am reusit, am realizat, brusc, ca nu imi amintesc trecutul. Prezentul ma zapaceste, iar viitorul....viitorul inca e acolo. Pentru un timp am incercat sa ma focalizez astfel pe el. O idee incetosata ce poate fluctua cu fiecare decizie minora facuta in prezent. Nu mi-a adus nimic, cu exceptia unui deziteres si lipsa de incredere cu privire la mine cea din prezent. Nu m-a ajutat sa evoluez cu nimic. Fugeam, din ce in ce mai haotic catre ceva, disperata sa nu pierd timpul pe care il mai aveam. Eram asa disperata sa nu il pierd incat nu observam ca eu insami il alungam.
            Interesant, nu credeti? Aceasta disperare colectiva de a nu pierde timpul. Nimeni, inafara de oameni, nu o are. Un caine nu e disperat ca, daca va sta si se va odihni la umbra, va rata sansa vietii lui. Nu. El doar simte nevoia de a sta si de a se odihni. Noi, insa, am ajuns sa vedem odihna, relaxarea, pauza de la ritmul cotidian, ca pe o greseala, o slabiciune, poate chiar lene. Am uitat ce inseamna sa ne oprim. Eu am uitat ce insemna sa ma opresc. Fara sa simt vreo vina. Fara sa ma gandesc la alte sute de lucruri asa-zis importante de facut pe care, cel mai probabil, oricum as fi fost prea obosita sau indispusa sa le fac. Mi-am dat seama ca, in momentul in care ne obigam sa fugim in continuare, sa alergam dupa activitati in ciuda ceasului nostru biologic, corpul nostru tinde sa perceapa diferit timpul. Noi alergam, iar timpul alearga si el, incercand sa tina pasul cu noi.
             Asa ca, intr-o zi, m-am oprit. Am lasat vesnicul ceas si telefonul acasa. La fel si banii. Si am plecat la o plimbare. Departe de toti, departe de toate, doar eu si cu timpul. Initial, a fost asemeni unui cosmar. Nu puteam scapa de gandul ca a trecut o eternitate. O senzatie de anxietate m-a cuprins, iar nelinistea se juca in colturile mintii mele. Dezvoltasem aproape o obsesie fata de modul in care timpul curgea. Apoi, pur si simplu, a incetat. Am privit lumea din jurul meu, fiecare detaliu si fiecare miscare, iar ochii mei, vesnic obositi pana la acel punct, au simtit o viguare incredibila. Nu eram decat eu si restul lumii. Si asta era perfect. Gandurile incepeau din nou sa se formeze cu nelipsita atingere de imaginatie, iar corpul meu isi racapatase toate simturile. Nu ceasul sau telefonul lasate acasa au provocat insa schimbarea. Ci constientizarea adevaratului curs temporal. M-am bucurat de prezent. Am observat prezentul. Nu m-am gandit decat la el. Pentru prima data in luni de zile, am alungat orice gand legat de trecut sau de viitor si m-am concentrat doar pe prezent. Asta e cheia. Sa iti traiesti fiecare clipa din prezent la maxim, in conformitate cu sentimentele tale. Nu e nevoie de mai mult. In definitiv, cine stie ce se va intampla in viitor? Maine poate vei castiga la loterie sau poate vei disparea de pe fata pamantului. Poate vei gasi iubirea vietii tale sau o vei pierde. Cu toate acestea, cel mai important lucru este sa traiesti la maxim fiecare secunda pentru ca, astfel, nu vei avea regrete mai tarziu, in viitorul petnru care ti-ai pierdut prezentul, timpul si amintirile. In momentul in care reusim sa ne bucuram cu adevarat de prezent, abia atunci vom ajunge sa avem timp pentru toate si toti.Si tot atunci vom ramane si cu cele mai frumoase amintiri.
             Si ghiciti ce! Intreaga mea revelatie, torentul de ganduri si idei ce au navalit in momentul in care singura mea grija era prezentul, stiti cat a durat? Nici macar o ora. Pentru mine, in momentul in care m-am intors acasa, parea ca trecuse o eternitate. Cand ochii mei au cazut asupra ceasului, insa, nu mica mi-a fost mirarea. Timpul se oprise pentru mine, cel putin in acea zi.
              Voi ce credeti? V-ati confruntat vreodta cu asa ceva? Ati reusit sa opriti vreodata timpul? Povestiti-mi!
                                                                                xoxo, Alexya

I`ve been gone...

          E prima data cand scriu de foarte mult timp. Sicera sa fiu, nici eu nu stiu de ce m-am oprit. Poate am simtit ca nu mai aveam nimic de spus, sau poate m-am lasat prada furtunii ce s-a napustit asupra mea. Poate nu am facut fata agitatiei. Probabil ca stiti ca sunt putin cam lenesa din fire. Nu . mereu, dar...de cele mai multe ori, da. 

          Nici macar acum, cand stau comfortabil la biroul meu, tastand la acest laptop mult prea depasit, daca ar fi sa ma iau dupa anumiti prieteni, nu pot crede ca m-am reapucat de scris. Nici macar nu stiu de ce. Zilele trecute, insa, in timp ce ma plimbam prin parc, cautand un loc racoros in care sa imi linistesc gandurile, intr-o incercare evidenta de a fugi de aglomeratia orasului, m-am oprit. Brusc, si neasteptat, m-am oprit, si am inceput sa vad. Si nu incercati sa imi spuneti ca noi vedem mereu. Nu. Noi privim, creierul nostru inregistreaza imaginile, dar nu vedem. Cel putin nu cu adevarat. M-am oprit si, asezata pe o banca sub umbra unui tei(da, stiu cat de ciudat suna, dar asta e adevarul) am inceput sa ma uit cu adevarat in vurul meu. Am vazut toti acei oameni care treceau pe langa mine, cupluri, batrani, copii, chiar si persoane insarcinate cu mentinerea curateniei.....toti erau atat de diferiti, fiecare, in propriul lor mod, duceau cu ei o proveste. Una pe care am putut sa o aud nu prin intermediul graiului, ci am vazut-o in ochii lor, in comportament, in zambet si pe trup. Tristi sau veseli, singuri sau alaturi de altii, fiecare avea propria lui poveste. Vise, dorinte, aspiratii, amintiri si sentimente, toate tesute in jurul lor, asemeni unei aure minunate de lumina. Si acela a fost momentul in care am scos un caiet din geanta si am inceput sa scriu. Povestea lor, povestea mea, gandurile pe care le-ar putea avea si pe care le am eu. Iar amintirile au navalit asupra mea, un torent de idei si imagini. Cuvinte pe care de atat de mult timp le-am tinut inchise. Nu stiu daca de frica sau daca alte motive au fost in spatele actiunilor mele. Insa am decis, acum ceva timp, ca, asemeni persoanjelor pe care le-am creat, nici eu nu voi mai fugi. Si cred ca a venit timpul sa imi pun in practica decizia si aici, pe acest blog. 

           Lucrurile se vor schimba insa. Pentru moment, povestile pe care le-ati cunoscut pana in momentul acesta vor lua o pauza. Acum, imi vezi auzi doar povestea mea. Ideile mele. Si sper sa le aud si pe ale voastre. Poate acest blog va capata o nuanta de jurnal, poate nu. Poate va ajunge sa inspire pe cineva, ceea ce sincer, imi doresc. Poate va fi citit, poate nu. Insa prefer sa nu raman doar cu intrebarea vaga...ce s-ar fi intamplat daca. Nu stiu daca a mai ramas cineva acolo care sa verifice o bloggerita lenesa ca mine. Nu stiu daca mai ajung cuvintele mele la cineva. Sunt multe lucruri pe care nu le stiu. Insa daca inca mei este cineva de cealalta parte a acestui monitor, atunci multumesc. Incapatanarea ta a dat roade. Si sper sa nu te dezamagesc. Vrei sa pornesti intr-o noua aventura cu mine? S-ar putea sa fie distractiv.

         I`ve been gone.....but NOW I`m back!

                                                                              xoxo, Alexya

Oneshot-Fun

           Autor POV
           There she was, outside the club, her back leaning against the wall while she was kissing a guy she only met a few hours before. Shy, hesitant at first, as if she had never done that, but as the alcohol tok over she just let herself go with the flow. In a corner of her mind her counsciousness was telling her that what she did was wrong, but actually. she didn`t give a fuck on what was wrong or right anymore. She was tired and sick of being a good girl, a simple nerd or a shadow in the background. She was feeling desperate for a change. Anyways, her partner was probably drunk enough not to remember anything the next day, so why waste the opportunity? Her toughts flew towards her friends, a smile crossing her face when she pictured their expressions if they had seen her rignt now: skinny jeans, almost transparent top, high heels and make-up....they would definitely have a stroke.
            The guy standing in front of her, kissing her so passionately was kinda her type...tall, black hair and dark eyes, definitely a catch, but how come that every time she closed her eyes a pair of green eyes kept popping up?
            -Sorry for interupting, but before screwing yourselfs right here, would you mind going back to the hotel, Lex? there he was, standing in front of the couple, his green eyes burning with annoyance, while a mean smirk appeared on his face.
            -What the fuck are you doing here?she asked hip, stepping away from the guy. Next to the intruder was her friend, with whom she originally went to that club, obviously annoyed by his interuptance.
            -Your dad asked me to keep an eye on you once he saw that you snuck out. It`s not like I enjoy babysitting, but since I had nothing better to do, I agreed. Anyways, I`ve  gotta make sure you`re okay. he said.
             Normally, he would be about the same height as her, maybe even a few inches taller, but due to her high heels she was now taller than him, and how she loved it.
             They only met twice, at some parties, but, every time, sparks would fly. She never missed a chance to annoy him. And he would always have that sexy cocky atitude on, while piercing her with those two green gems. Her friends said that there was a huge phisical atraction between the two, but she would always insist that it was a mutual hate relationship, and so things got more and more confusing.
               -No, I don`t. But I`m sure that the fact that you describe yourself so passionately is a sign of narcisism. And I really didn`t know that you had so many diseases. Why won`t you go for another round now and go hook up with some girls and leave me alone? she said, puting her ,,game on`` face.
               -Well, it depends, do you want to be on the list tonight?
               -Tch. Fuck off. And it`s not a kiss unless there are feelings attached to it. So stop being a smart-ass.
               -Yeah, right. And I`m Santa`s nephew. Is that the same thinking your ex`s had?
               -Never had one. But I still don`t want to be a clumsy scared chicken when and if I`ll ever find one. she said, crossing her arms when suddently an evil idea popped in her head, automatically sending a grin on her face.   If you don`t believe me, I can give you proff. she said nonchanlantly, walking towards her friend, wispering a ,,trust me`` then kissing her right on the lips. After breaking the kiss, a shocked pair of green eyes were staring at her.
              -Still not convinced? she asked as she walked to him so that they would face eachother.
               Her hand touched his cheek, then lifted his head so that their lips were only inches apart. Black eyes met green ones, as a strand on chocolate coloured hair brused off the guy`s face.  She had a mean simle on her face, her eyes full of amusement, while his were full of lust, as if provoking her. Then she closed the few inches between them. Their lips smashed, immersing themselves in a passionate dance. His hands rested on her waist, pulling her closer. Her tongue slid on his lips, which parted, as she playfully bit his lower lip.
               -See? she said as she walked away from his embrace. No feelings, no kiss. See you at the hotel, Andy! she said as she joined her friend in the walk towards the hotel.
                Another win for me!she tought as she left the dumbstruck Andy behind. For her it was all just a way to have fun...or so she kept telling herself while ignoring the party that begun in her stomach. He smirked, coming back to earth.
                 -This is gonna be so fun. he told himself as he followed the two girls.
                                                                                                                       
N/A Scuze ca e scris in engleza, dar pur si simplu asa mi-a venit sa il scriu, nu ma intrebati de ce, nici eu nu stiu^.^ Astept parerile voastre!

Capitolul 3 - No shit, Sherlock

                Puteam auzi valurile izbindu-se de tarm, soarele mangaindu-ma, simteam hainele reci si ude lipite de pielea mea. Incet toate simturile imi reveneau, amintindu-mi de faptul ca eram, vai ce bucurie si noroc pe capul meu, pierduta undeva in mijlocul oceanului. M-am miscat incet, incercand sa ma asigur ca nu am nimic rupt sau dizlocat, incercand sa ignor nisipul care a reusit, cumva sa imi intre peste tot prin haine. Era o senzatie extraordinar de placuta sa ai nisip pana si in locurile care nu au vazut vreodata lumina soarelui (a se observa sarcasmul:D). M-am ridicat usor in fund, sprijinindu-ma in brate, si m-am uitat in jurul meu: apa, plaja si pustietate. Am mormait si m-a ridicat, planiund sa imi usuc hainele inainte sa ma alg cu vreo pneumonie de toata frumusetea si sa caut ceva de mancare sau macar un luc in care sa dorm la noapte fiindca, sincera sa fiu, nu parea ca voi reusi sa ma intorc prea curand la cartile mele prafuite.
               In minte mi-a venit imaginea tantalaului beat din cauza cui am ajuns in situatia respectiva, si am inceput sa ma uit in jurul meu, speran totusi sa nu gasesc vreun les duhnind a bautura pe care sa fiu nevoita sa-l ingrop eu dupa aceea. Eh, dar cum nu am eu norocul asta, l-am gasit, la doar cativa metri distanta, pe domnul alcolic anonim, intins pe burta in nisip, respirand superficial dar totusi ritmic.
               Am pasit pe nisipul ud, cutremurandu-ma de fiecare data cand valurile cristaline imi invaluiau gleznele si m-am aplecat  deasupra tipului, fericita macar ca nu mai duhneste. In momentul in care am incercat insa sa il intorc cu fata in sus, la mine, am vazut identitatea tantalaului: printisorul arogant pe cale de disparitie.
               Pentru o secunda am fost tentata sa il innec eu insami in mare si sa scap lumea de un gunoi, dar mi-am amintit de valorile mele morali si am reusit, cu chiu cu vai, sa ii dau doar un ghiont in coaste cu varful tenisului meu, imbibat in apa. Am auzit un geamat scapand de pe buzele lui si s-a miscat putin, revenindu-si in simtire(inca luam in considerare varianta de a-l inneca in mare. Sau poate gaseam vreun rechin mai putin pretentios caruia sa ii placa sushiul imbibat in alcol?). A clipit, lumina ranindu-i ochi si a mormait ceva inteligibil, intorcandu-se pe o parte, incercand sa se ridice in picioare. Eu, ca orice cetatean model, stateam pur si simplu cu mainile incrucisate la piept, urmarindu-i miscarile de testoasa.
              -E cam greu sa te misti dupa ce ai golit tot barul vaporului, nu?l-am intrebat, un mic zambet rautacios aparandu-mi in coltul gurii.
              Mi-a aruncat o privire manioasa, amestecata cu ceea ce era, probabil, greata si durere infernala de cap, dupa care s-a ridicat, clatinandu-se, nesigur inca pe picioare.
              -Nu cred ca te-a intrebat nimeni nimic, fata cu prosoapele. mi-a aruncat el cuvintele pline cu venin, nestiind ca isi sapa, la propriu, singur mormantul.
              Am ras, infruntandu-i privirea, impunandu-mi in minte sa nu il ucid atunci, chiar in acel loc.
              -Da, sigur, doar din vina mea suntem aici, nu? Eu sunt cea care a baut, probabil tot alcolul existent pe acest continent si a dat la boboci, cazand apoi in mare in timp ce egoul meu extraordinar mi-a spus ca mai bine mor decat sa fiu, cat de cat, draguta cu o persoana care s-a oferit sa ma ajute. Sa nu mai spun ca, tot din cauza mea, a cazut si persoana respectiva. Si pana la urma tot eu sunt o nesimtita, purtandu-ma ca o necioplita cu persoana care mi-a salvat curu de la innec.
               I-am aruncat cea mai veninoasa privire din lume dupa care m-am intors pe calcaie si am pornit inspre mica fasie de verdeata care se infatisa la cativa metri distanta de mine. Nervoasa, m-am asezat, mi-am aruncat tenisi din picioare, si mi-am dat jos hanoracul, ramanand doar in tricoul meu vechi cu Within Temptation. Pentru suvitele mele negre, pline de apa si nisip clar nu mai era nicio solutie, asa ca le-am lasat in polata lor, hanoracul punandu-l la soare pe trunchiul usor inclinat al palmierului, iar tenisii i-am lasat pe iarba, sperand sa se usuce cat mai repede. Aparent, miscariel mele erau perfect calme, iar pe fata mea nu se vedea nicio urma de iritare. In interior, insa, imi inchipuiam mii si mii de moduri de a-l ucide pe boul care inca statea pe plaja, uitandu-se in gol, ca un tampit, ca si cum ar putea sa-i cada din cer un avion privat in orice clipa.
               Cand mi-am intors, din nou atentia spre plaja, am vazut ca printisorul alcolist disparuse fara nicio urma.
                -Poate am noroc si s-a decis sa innoate pana acasa.am mormait eu, in timp ce imi storceam de apa unul dintre colturile tricoului.
               -Poate data viitoare, ce zici? Dar doar daca ma insotesti.
               Am sarit ca arsa cand l-am vazut stand aplecat deasupra mea, cu un zambet angelic si in acelasi timp diavolicesc intiparit pe fata. M-am ridicat rapid, luand o pozitie usor defensiva.
               -Recunosc, m-am purtat cam urat, dar crede-ma, habar nu aveam ca ma iubesti atat de mult incat sa sari dupa mine. Adica inteleg, sunt visul oricarei fete, dar esi prima tipa asa de disperata, m-ai impresionat. a spus cu un aer degajat, ca si cum orice ar fi iesit pe gura aia tampita era adevarat.
                Cand l-am auzit, capul meu aproape ca s-a desprins de cat si s-a rostogoli pe jos, pana pa picioarele lui. Nu imi venea sa cred ca exista o persoana atat de aroganta in lumea asta. Nu stiam ce sa fac prima oara: sa ma duc sa ma dau cu capul de un palmier sau sa il dau pe el cu capul de o stanca. Tipul asta meriata un premiu nobel. Nu am mai auzit pe nimeni, in toata viata mea, care sa fie mai increzut si mai misogin decat tembelul asta. Nici nu mai mentionez sa fie capabil sa scoata din sarite o persoana inca de la primele 2 cuvinte rostite.
               Senzatia de mai devreme revenise, focul inlocuind sangele din vene, mainile incepand sa tremure, inclestandu-se, vederea incetosata, tamplele plesnindu-mi din cauza furiei.
               Ceva nu e in ordine, eu nu ma enervez atat de tare niciodata.
               Te-ai gandit ca poate am atins limita si in sfarsit avem o cadere nervoasa? Oricum, nu e ca si cum tipul nu ar merita-o. Lasa furia sa ia controlul, o sa se termine mai curand decat ti-ai outea imagina.
              Nu!!! Nu vreau sa ma intorc...nu mai sunt tu. Nu ma mai poti controla! S-a terminat.
              In fata mea era printisorul, fluturandu-si mana in fata mea, uitandu-se la mine ca si cum as fi scapat de la vreun spital de boli mentale. Inainte sa fac ceva ca as putea regreta m-am intors pe calcaie si am inceput sa fug inspre tacerea mormantala si protectoare a padurii. Nu intelegeam de ce aveam crize de furie. Era prima data cand simtisem asa ceva, dar planuiam sa lupt din rasputeri sa raman eu insami. Ultimul lucru pe care mi-l doream era sa o las pe ea sa castige din nou, sa imi rupa aripile si sa ma inchida, inca o data, intr-o colivie. Dar, undeva in interiorul meu, exista inca o voce care imi spunea ca, mai devreme sau mai tarziu o sa ma intorc acolo. Intrebarea e daca voi lasa acea colivie sa ma domine sau voi rupe gratiile si ma voi elibera, odata pentru totdeauna?
             Dupa ce furia s-a evaporat, ca prin magie, m-am ridicat de la radacina copacului care m-a adapostit si, multumindu-i, mi-am cautat drumul incapoi inspre plaja. De fiecare cand ma gandeam la tanalaul cu ocgi negri, fara capat si cu parul de culoarea noptii ma cuprindea o senzatie de enervare cumplita. Daca atunci cand iti place de cineva ai fluturi in stomac, atunci eu clar aveam draci in stomac pe tipul ala. Dar asta nu inseamna ca o sa pierd in fata lui. Daca vroia razboi, de razboi va avea parte.
             Cand am dat la o parte ultimele frunza ce stateau intre mine si plaja am dat de o priveliste extraordinara: printisorul scuturandu-se de stopii de apa, mai ceva ca un catel. Am uitat sa mentionez urechile de lup si ochii stralucitori, argintii pe care ii avea?
             Am admirat privelistea, murind de ras cand se stramba la contactul cu apa si cum se dadea de fiecare data inapoi, cutremurandu-se. Parea sa fie atent la ceva din apa, iar faptul ca nu putea ajunge la acel ceva il enerva la culme. Am fost surprinsa insa cand l-am vazit plonjand cu totul in apa, scufindandu-se. M-am asteptat sa sara ca ars si sa fuga inapoi pe mal, dar nu parea ca avea de gand sa iasa. Precauta si foarte putin ingrijorata, m-am apropiat de mal, sperand sa nu iasa vreun les de caine din apa sau ceva asemanator.
            Brusc, tipul s-a ridicat la suprafata, tinand in mana, laba, uhhh....manogheara un peste.
            Wow, e si el bun la ceva. Dute dupa o minge de cauciuc, o poti schimba pe peste.
             Si mai surprinzator, cand m-a vazut a parut putin stanjenit....sau mi se parea? Am asteptat sa ajunga la mine si mi-am ridicat spranceana, aratand inspre urechile lui si ghearele pe care le avea. Mi-a intins pestele si, uitandu-se in alta parte, a mormait un scuze infundat.
            -Ce a fost asta? Ai spus cumva scuze si nu ai explodat in mii de bucatele? Wow, trebuie neaparat sanotez ziua asta in calendar.
           Stiam ca eram rea, dar o merita. Din plin. Am luat totusi pestele. Imi era foame. O noapte petrecuta printre fitosi, un betivan si un naufragiu pot creea, de cele mai multe ori, acest efect.
           -Din cate mi-am dat seama....am ajuns pe o insula pustie. Si pestele e pentru...ummm
           - Asta ti-am spus si eu inca de la inceput. Si pestele - pentru ca ai fost un magar, nu? Care-i faza cu urechile? Si ghearele, ai uitat sa mergi la manichiura sau ceva?
             Daca era posibil, s-a facut si mai rosu decat era deja, sapand parca o groapa in care sa se ascunda cu ochii. Era si mai amuzanta imaginea cand adaugam si urechile, pleostite. Semana cu un catel ce era certat de stapanul sau pantru o boacana facuta. Abia ma abtineam sa nu rad. Printisorul era varcolac. Nu as fi ghicit nici in ruptul capului asa ceva. Totusi, eram constienta, intr-un colt al mintii mele, ca rasele noastre se luptau pentru suprematie de milenii. Si eu eram ultima.
            Eh, macar asta explica furia inexplicabila, adevarata ta natura raspundea la el. Acum hai sa terminam mai repede cu corcitura asta si sa ne intoarcem acasa.
            -Ei bine, ai ceva sa-mi spui, Azorel?
            -Numele meu e Rain...si sunt un varcolac...ultimul, ca sa fiu mai exact.
            -No shit, Sherlock! Nu e ca si cum nu mi-as fi dat deama pana acum. Eu sunt Rose. Sunt ultima vrajitoare. Neincantata sa te cunosc. Te informez ca suntem blocati impreuna.

Capitolul 2- Lost

           Ce bine ca niciuna din partile mele anatomice nu este detasabila....am gandit cand am vazut ,,micutul`` vapor de croaziera pe care se presupunea ca ne-ar fi luat Clara bilete. Atat eu si Josh am ramas in stand-by cu gurile cascate in timp ce zapacita aceea se bataia de ici colo precizandu-i soferului unde sa ne duca bagajele. Dupa ce a terminat de dat instructiunile s-a intors spre noi si a topait plina de entuziasm pana la mine, luandu-ma in brate.
          -Nici nu iti dai seama ce fericita sunt ca ai fost de acord sa vii! Char aveam nevoie de o pauza, nu crezi? Daca mai stateam mult ingropati in acel morman de carti am fi devenit niste asmatici antisociali. O sa vedeti, o sa va prinda bine o mica vacanta. a inceput sa palavrageasca despre toate avantajele vacantei si cum apa de mare face bine la sanatate etc, cand Josh a intrerupt-o, reusind intr-un final sa treca de socul initial.
          -De cand a fost pus titanicul pe picioare?a intrebat-o pe Cara cu o privire mustratoare. Si ai putea sa ne spui cat, de fapt, ai platit pentru aceasta micuta croaziera? Sau cat dureaza mai exact? Cu fiecare cuvant se apropia din ce in ce mai mult de ea, semanand extrem de mult cu un tata sau un frate mai mare care isi mustra surioara.
          Pe mine m-a pufnit rasul cand am vazut zambetul fals si usor agitt al Clarei, intins pe toata fata, strignad parca vinovat in gura mare. La vederea comportamentului atat de familiar si lipsit de griji al celor doi am simtit o mica intepatura in piept, dar am salutat parerea de rau si apoi am lasat-o sa zboare, trimitandu-mi alaturi de ea orice alt gand negativ. Am alergat spre prietenii mei, plina de optimism, razand cand l-am vazut pe Josh cum ciupea puternic obrajii Clarei, si i-am imbratisat, tragandu-i pe amandoi spre vas, cu un zambet mare intiparit pe fata.
          Chiar daca pana acum nu am putut fi libera, in aceasta lume, alaturi de prietenii mei, imi puteam deschide aripile, si puteam visa la o zi in care cerul meu sa fie asemeni safirului. Si daca trebuia sa fug pentru a-mi indeplini visul, atunci asta voi face...dar daca ei planuiesc sa ma ia de langa prietenii mei sau sa ii raneasca, atunci voi fi nevoita sa lupt. Si pentu a-mi proteja noua lume si prietenii voi lupta cu tot ce am mai bun. Nu voi da inapoi in fata acelor imitatii de oameni. Hotararea care s-a nascut in sufletul meu si noul meu curaj m-au uimit la inceput, dar mi-am dat seam ca totul s-a creat in timp din sentimentele pe care le am fata de cei doi prieteni ai mei....cei care m-au invatat sa fiu umana. Curajul meu astepta doar sa fie eliberat de subconstient si sa ofere inimii mele puterea de a merge mai departe si de a-i proteja pe cei dragi.
           Clara a inmanat biletele si am fost condusi la cabinele noastre. Eu si Clara imparteam aceeasi camera, iar Josh era in cea alaturata noua. Inainte sa intram in camere Josh m-a analizat din cap pana in picioare cu o privire ingrijorata. Stiam ca este receptiv si simte chiar si cea mai mica schimbare a mea, sau a Clarei, dar profunzimea cu care ma privea, ca si cum ar fi incercat sa imi patrunda in subconstient, era ceva nou, si ma facea sa ma simt ca si cum toate secretele mele ar fi fost puse pe o tava in fata lui.
           -Ceva s-a schimbat.mi-a zis, tonul lui precizand ca nu era o intrebare. Astazi ai schimbat mai multe stari decat in ultimele 2 luni. Nu am mai vazut emotiile acestea din primele saptamani. din nou, era absolut sigur pe el....vazuse si simtise absolut tot.
           Am pufnit, fluturandu-mi mana prin par, simuland un aer degajat. Am ras, privindu-l vesela in ochi, cu toate ca mintea imi era in alerta maxima, cautand scenarii, povesti si scuze, inventii absurde pentru comportamentul meu.
           -Hah....logic ca am fost instabila, asa sunt fetele cand le vine perioada, nu stiai? E o chestie hormonala. Presupun ca innotatul printre carti de 2 ori mai grele decat mine si absenta unei vieti sociale au declansat-o. Cred ca invatatul chiar dauneaza grav sanatatii, nu? l-am intrebat, facandu-i cu ochiul, murind de rusine in interiorul meu.
            A mormait ceva in barba si a decis, sub privirile mele rugatoare, sa abandoneze sobiectul momentan, si a intrat in cabina. M-am intors si eu sa fac acelasi lucru, dar m-am izbit din plin de ceva, sau mai bine zi de cineva, intrucat am auzit un pufnit dispretuitor. Mi-am ridicat privirea si am vazut ceea ce parea a fi un tpi super dragut, dar cu o atitudine ce categoric lasa de dorit.
            -Uita-te pe unde mergi data viitoare, si apropo, cand mai faci curat in cusca aia de caini pe care voi o numiti cabina de 5 stele, aminteste-ti ca imi place ca lenjeria de pat sa miroasa a lavanda. a spus dispretuitor, analizandu-mi imbracamintea si aranjandu-si ochelari de soare in acelasi timp.
             -Wow, ar trebui sa imi notez in calendar ziua de azi. Am intalnit in sfarsit o specie pe cale de disparitie: pustiul nesimtit si infumurat de bani gata pe cale sa fie sugrumat si ucis in cele mai groaznice moduri de fata pe care a confundat-o cu o menajera. i-am raspuns, fiind gata sa-l arunc peste bord fara nici cea mai mica remuscare.
              Intr-o secunda atmosfera a devenit asemanatoare cu cea de dinaintea unui razboi de proportii epice, in timp ce amandoi stateam fata in fata, incordati asemeni unor arcuri. Norocul meu a fost ca buna mea bagacioasa tocmai iesea din camera in cautarea mea si a reusit sa ma taraie din acea posibila baie de sange. A inchis usa dupa ea, dar nu inainte sa ii arunce tipului o strambatura de toata frumusetea.
              In timp ce ea imi povestea despre nu stiu ce petrecere pe vas din seara aceea eu m-am asezat pe marginea patului, incercand sa ma calmez. Eram sigura ca ceva nu era in ordine cu mine. Era o energie neobisnuita raspandita in intregul meu corp, arzandu-ma pe dinauntru. Tot ce imi doream era sa il distrug pe micutul printisor .
             -.....i, nu cr...i? Vei arata mirific....sta. ...se? Rose? Mai esti atenta la mie sau planuiesti sa mergi la petrecere intrun sac de cartofi si dupa aceea sa te arunci in mare si sa innoti pana la mal?
            -Suna super. am zis eu absenta.
            Clara s-a trantit pe pat puternic, scotandu-ma din transa. M-am uitat speriata in jur si am observat maldarul de rochii de pe patul alaturat si trusa de farduri de pe masuta. Mi-am aruncat apoi privirea acupra bunei si foarte suparatei mele prietene, cerandu-mi scuze si dandu-i un mic putic pe obraz in semn de scuza.
            -Petrecera, ha? Ce mai asteptam?
            -Pe tine sa revii pe in acest univers. mi-a raspuns sarcastic, cu un zambet de ingeras.
            Dupa ce am probat circa 100 de rochii, Clara a gasit intr-un final ceva care sa-i placa si m-a machiat, innebunita de fericire ca in sfarsit nu mai am unde sa fug is ca pote sa me utilizeze pe post de manechin.
             La ora 8 eram pe punte, bucurandu-ne de acea petrecere extraordinara plina de conversatii plicticoase, oameni plini de ei si bauturi care probabil costa mai mult decat chiria mea pe intreg anul. Eu si Josh ne-am asezat usor intr-un colt mai indepartat, sperand sa nu ne observe nimeni. Pana la urma se  dovedise ca, prin ,,v-am facut eu bagajele`` Clara intelegea ,,Nu v-am luat niciuna din hainele voastre comode de mosnegi, dar am cumparat in schimb o gramada de rahaturi de ultimul racnet, profitand de faptul ca nu veti avea de ales, yay!``.
           -Ce faceti acolo? ne-a intrebat Clara, facand semn unui chelner sa ne aduca 3 pahare de sampanie.
          -Asteptam sa ne creasca ciuperci. am raspuns, incercand sa imi iau talpasita, dar a fost prea tarziu, Clara tragandu-ma deja in mijlocul multimii, flirtand cu doi tipi foarte draguti, dar cu mansarda cam goala. In toata adunarea aceea de oamnei un singur grup atragea atentia intregii multimi.
          -De cand s-a mutat haremul pe puntea vasului?a intrebat Josh, uitandu-se la, surpriza surpriza, micul snob de la cabine inconjurat de vreo 5-6 tipe, beat crita, petrecand intr-un mod foarte zgomotos.
          -Sa speram ca o sa cada peste bord si se inneaca. am raspuns sec, luand o gura din vinul spumant din mana mea. In capul meu incolteau imagini cu pustiul de bani gata cazand peste bord, in valurile agitate ale noptii. Inainte sa imi revina sentimentul de furie mi-am luat ochii de la dansul si mi-am dres glasul, incepand o conversatie cu unul dintre dragutii aceia.
          Superficialitatea oamenilor inca era un adevarat mister pentru mine, ierarhia lor bulversandu-ma total. Cu toate ca, in esenta oamenii sunt fiinte sociale, incapabili sa traiasca separat de cei de acelasi fel cu ei, aceste fiinte se incapataneaza sa se izoleze singuri prin diferita mijloace de selectie, considerandu-se diferiti, superiori datorita unor anumite aspecte materiale, fizice sau intelectuale. Sunt atat de fragili si neajutorati in fata fortelor naturale, dar totusi se incapataneaza sa infrunte totul singuri, ca si cum ar fi nemuritori. Pentru mine viata si sociatatea aceasta era o continua sursa de innedit. In fiecare zi descoperi ceva, te intristeaza ceva si te bucuri din altceva. Fiecare moment era plin de noutate, si in fiecare coltisor se simtea zumzetul vietii.
           -Lumea este un loc plin de mistere, nu?am intrebat in soapta, cu ochii atintiti la giuvaierele stralucitoare imprastiate pe catifeaua neagra a cerului.
           -Depinde de modul in care o vezi. Unii cred ca este un loc nesfarsit, altii ca este chiar prea simpla. Unii o vad trista, pe cand altii plina de provocari. Care e viziunea ta? a intrebat Josh incet, pentru nu a-i da impresia partenerei lui ca o ignora total.
           M-am intors spre el cu un zambet, interesata de punctul lui de vedere.
           -O vad plina de viata si aventura. Un loc care te poate in acelasi timp dobori si  ridica. Un loc in care magia si viata lucreaza impreuna, niciuna constienta de prezenta celeilalte. Ei, mai bine ma retrag, inainte sa ma apuce de tot filozofia.
           M-am intors spre baieti si spre Clara si mi-am luat la revedere, scuzandu-ma ca nu sunt inca obisnuita cu marea atat de agitata in acea seara si m-am idreptat spre etajul inferior, unde erau cabinele noastre. M-am schimbat intr-o pereche comoda de blogi, tricou si un hanorac, mi-am luat baschetii in picioare si am iesit la o plimbare nocturna pe vas. Desi atat de agitata, noaptea te imbia parca, cu panglicire ei reci si invizibile de matase sa te delectezi cu prospetimea aerilui si linistea intunericului. In fata mea, intr-un capat al puntii, statea o persoana aplecata peste balustrada, scuturata de spasme. M-am indreptat catre omul respectiv si am simtit un miros greu, de alcool venind dinspre dansul. L-am atins pe umar si l-am intrebat daca e bine, dar inainte sa mai pot fae vreo miscare mana lui a scuturat-o violent pe a mea, intorcandu-se spre mine, cu intentia, probabil de a-mi spune sa-l las in pace. Inainte insa sa-mi spuna sa ma car naibii de acolo si sa-l las sa dea la rate, s-a dezechilibrat si a cazut peste balustrada inainte sa pot sa-mi misc macar un deget.
          Am smuls unul din colacele de salvare atarnate peste tot pe pereti si l-am aruncat unde banuiam ca este tipul, dar intunericul era prea dens ca sa imi dau seama de ceva. Ca o gluma proasta a sortii, dupa ce am aruncat colacul si m-am intors sa fug dupa ajutor marea, nemultumita de sacrificiul primit a scuturat cu putere vasul, tragandu-ma in bratele ei reci precum gheata.
          Mainile mele au batut frenetic apa, cautand colacul de salvare si tipul agatat de el, prinzandu-se de plasticul portocaliu ca si cum era singura speranta de viata. Amandoua stim ca, daca ai vrea cu adevarat, ai fi inapoi pe vasul ala inainte sa numeri pana la 2, si betivul de langa tine ar fi si el in siguranta. De ce te impotrivesti? Fa ceea ce trebuie, e netura ta, la urma urmei. vocea din capul meu devenea din ce in ce mai puternica, incercand sa ma  convinga.
          -Nu prea cred. Nu am sa mor in halul asta. m-am convins eu in soapta, inclestandu-mi mailile si mai puternic pe bucata de plastic. Asta mai lipsea, sa ma pierd pe mare...scuze Clara a fost ultimul meu gand coerent, dupa care intunericul s-a asternut si asupra mea.

Aberatii si incoerenta cauzata de excesul de scoala

Hello! Deci, dupa cum prea bine stit, am avut o vacanta foarte placta de 3 saptamani, la care mergea sa fie atasata inca o luna linistit...adica pe bune, nu ar fi super daca am avea doar 6 luni de scoala pe an? Oricum, am inceput scoala si ne-a izbit pe toti (cred) un tsunami de oboseala si stres extrem de enervant, si ca sa comletam reteta acum vin si olimpiadele. Excelent, nu? Poate, daca te duci la o olimpiada, maxim doua. Dar cum profesorii nu realizeaza ca tu ai nevoie de o pauza, te freaca la melodie si te pun la vreo trei olimpiade. Genial, nu? Voua vi s-a intamplat vreodata? Sau e numai parerea mea ca profii nu inteleg conceptul de nu, omule, nu vreau sa merg la olimpiada ta stupida?
                                                                kisses, Alexya

HO HO HO! Merry X-mas and a happy New Year:D!

                  Sunt hyper-super-mega happy ca in sfarsit am luat vacanta(yay! binecuvantati sa fie cei care au inventat craciunul) da, si e si craciunul si revelionul o bucurie, dar pe mine cel mai mult ma incanta cele 3 saptamani de vacanta. Suna bine, nu? 3 saptamani de vacanta. Oricum, lasand la o parte teoria sunetului vacantei pentru elevi, motivul pentru care am postat aceasta chestie ilogica si stranie a fost pentrua va ura sarbatori fericite si un nou an plin de fericire si noroc la orice aveti nevoie. Eu personal voi folosi aceasta vacanta(ah, ce bine suna) pentru a-mi reincarca bateriile si a lenevi pe canapea cu pisica in brate si o paturica si a vegeta in fata televizorului si a filmelor de craciun, sau orice altceva. Voi cum planuiti sa folositi aceste 3 saptamani? Mor de curiozitate sa aflu ce fac oamenii normali (da, eu ma consider total anormala avand in vedere ca dorm aproape nonstop-16 ore a fost recordul meu vacanta asta-si nu fac nimic altceva in afara de lenevit). Apropo, ce vreti sa va aduca mosul anul asta? Abia astept sa citesc ce ati planuit sa faceti vacanta asta ;).
                                                                              Kisses, Alexya

Capitolul 1 - Running

                  ,, Nu ai fost niciodata ca ei si nici nu vei fi! Nu intelegi, esti singura ramasa, ultima speranta a noastra....asta e destinul tau, fie ca il accepti sau nu, el te va prinde mereu din urma!``
                    Cuvintele acelea mi se intiparisera in memorie si imi bantuiau constant existenta. Am facut tot posibilul sa scap de acea condamnare a spiritului....am scapat, de ei, dar memoria lor inca imi innegura visele, transformandu-le in cosmaruri, si viata, transformandu-mi zilele in nopti negre ca smoala. Dar totusi eram libera, lumea in care traiesc ca om si printre oameni m-a ajutat sa imi desfac aripile si sa visez la o vreme cand ceea ce voi vedea nu va mai fi un ocean de smoala, ci un cer albastru precum safirul, plin de lumina si fericire. Singura intrebare ramasa este cand.....cand va veni acea zi?
                    -.....se! Rose! Ma auzi? Alooooo, e cineva acasa?!striga Josh in la mine, desprinzandu-ma din transa.
                    -Nu trebuie sa strigi in halul asta, am si eu urechi, sa stii. I-am spus, dupa care am privit in jurul meu la bancile lungi, prafuite si la studentii ce citeau adormiti din cursurile lor.
                   Da, eram la facultatea de drept, in primul an. Numele meu este Rose, si am 19 ani. Nu pot spune ca stiu cine sunt, sau cine voi fi...destinul decide asta. Dar doresc totusi sa inving asa zisul destin. Vreau sa ma eliberez de lanturile unei vieti prestabilite. De aceea am fugit, si de aceea am decis sa ma amestec printre oameni si sa traiesc o viata normala. Astazi se implineste un an de cand am lasat in urma toate catusele si mi-am croit drum in realitate.
                    -Si functioneaza? Te-am strigat intruna de vreo 5 minute si tu nu ai avut nicio reactie. De dimineata esti cu capul in nori si as vrea sa stiu si eu motivul...Rose....nu te-am mai vazut in starea asta de mult....de cand ai venit, ca sa fiu mai exact. Daca ai nevoie de un prieten sa stii ca sunt aici pentru tine. a spus  si si-a  asezat o mana pe umarul meu, ochii lui fiind plini de grija pentru mine.
                    M-am scuturat si el si-a lasat mana sa cada de pe umeii mei, dupa care i-am afisat un zambet de ,,sunt in regula, nu te ingrijora`` si am inceput sa imi umblu prin poseta bej cu imprimeu cu semnul pacii de diferite culori dupa pix si un caiet pentru ca cursul incepea curand.
                    -Nu are trebui sa te ingrijorezi, ii spuneam in timp ce scotoceam prin geanta, imi aminteam doar de niste chestii mai vechi. Stii si tu cum e cand iti amintesti de lucruri antice si de demult. Oricum, promite-mi ca nu ii spui Clarei.....m-ar omora daca m-ar vedea depresiva. am adauat si am ineput sa chicotesc la gandul reactiei Clarei la vedera depresiei mele.
                     La fel a reactionat si el. A ineput sa rada si s-a mai linistit putin, avand deplina incredere in cuvintele mele. Josh si Clara au fost primii prieteni pe care mi i-am facut aici, si singurii, de altfel, care nu doresc sa  ma descoasa pentru a-mi afla trecutul. Acum ei sunt cei mai buni prieteni ai mei. Suntem ca un fel de trio, ne completam unii pe altii. Eu sunt calma, Clara e energica, iar Josh e ca o ancora a realitatii pentru amandoua. Daca nu ar fi el, probabil noi nici nu ne-am aminti numele facultatii. De cursuri nici nu mai zic.
                     Am pus pe banca materialele necesare si mi-am atintit privirea spre usa uriasa, vopsita intr-un alb ce, datorita vremii a devenit murdar, vopseaua crapandu-se pe alocuri, la fel ca si peretii. Sala de curs era spatioana, plina de banci lungi cat intreaga incapere, asezate pe nivele. In fata era cel mai fos nivel, locul in care statea profesoril. Tabla, lovita de ani, era plina de creta si de urme ale unor corsuri mai vechi. Ferestrele inalte, cu bolta luminau intreaga incapere, scotand in evidenta contrastul dintre maroul inchis, aproape negru al bancilor, parchetul de culoarea mierii si peretii de un alb-murdar.
                    Clara era genul de persoana aeriana care intarzia mereu, motiv pentru care, inainte de inceperea orei, eu si Josh, stateam cu ochii pe usa, rugandu-ne ca prietena noastra sa nu intre dupa profesor. Totusi, partea buna era ca in sala erau doua intrari: una in fata, jos, pentru profesor, si una in spate, pentru noi. Noi trei ne asezam mereu in spate, intr-un colt pentru a nu fi cine stie ce observati de profesor cand intarzia, sau cand satateam la taclale, sau cand trageam vreun pui de somn......mda, cred ca nu suntem prea atenti la ore. Vreau sa spun, in timpul orelor iti vin cele mai multe subiecte de vorba. Intr-un fel e foarte natural sa stai sa discuti toate secretele pamantului si universului la cursuri, nu? E cel mai bun timp...:P.
                       Usa din fata s-a deschi si doamna profesor a intrat in clasa, aruncadu-nu o privire de genul: va rog sa imi deranjati azi ora ca ma draci si vreau sa ii descarc pe cineva.
                       -Asta nu e de bine, i-am soptit lui Josh, incercand sa imi limitez miscariel cat mai mult posibil, intrucat acea profa vedea, probabil, pe baza de miscare. Iar are nervi asta, si daca Clara intarzie sigur o transeaza.
                      -Stiu, dar tot ce putem face e sa ne rugam ca zapacita aia sa isi fi perfectionat talentul la strecurat.
                       Amanta diavolului a inceput sa intrebe o studenta din nu stiu ce curs vechi de vreo doua luni si a terorizat saraca fata pana cand a facut-o sa lesine de emotie. Dupa ce a desemnat un baiat sa o duca la infirmerie a inceput sa ne predea, intr-un mod spartan, mana mea urland si protestand in fata unui asemenea abuz. Pe la mijlocul cursului aud un usor scartait de usa si un micut tacait de tocuri pe parchet. Inainte sa imi dau seama, o mana micuta mi-a dat la o parte buclele negre, stralucitoare si moi ca matasea, o fiinta cu piele palida, par blond si drept si ochi mari si negri uitandu-se in ochii mei verzi si zambindu-mi cu caldura.
                       -Ce faci, lenevila?ma intreaba, cu un amuzament real in privire.
                       -Tu vorbesti? Nu eu am intareziat, sa stii. i-am spus zambindu-i si dandu-mi ochii peste cap.
                       Si-a asezat posetuta neagra pe masa(nu stiu unde isi punea toate lucrurile pentru cursuri in chestiuta aia minuscula) si s-a ghemuit langa mine, incepand sa povesteasca tot ce vrei si nu vrei. Printre plangeile in legatura cu traficul infernal, cafeaua proasta si lipsa spatiilor de parcare, a mentionat ceva de o surpriza pentru toti trei. fapt care m-a ingrijorat, nu numai pe minde dar chiar si pe Josh, ceea ce era grav.
                        Clara era genul de persoana impulsiva si care prefera sa vada numai partea pozitiva a lucrurilor, chiar daca palavragea despre toate cele vrute si nevrute cand era cu noi, stiam ca face asta fiindca acasa nu are cu cine sa discute. Din nefericire, aceasta palavrageala fara sens dadea altora impresia ca era un alt tip de fata de bani gata, rasfatata si proasta, lucru care era complet eronat.
                         Dupa 2 ore de discutii rupte din iad parca a plecat si profa, mergand de parca i-ar fi infipt cineva un bat in fund, iesindu-i aburi pe nas si pe urechi. Inainte sa am timp sa inchid macar caietul de notite Clara incepe sa se bataie langa mine, batand din palme si privindu-ne pe amandoi cu o privire care iti dadea fiori pe sina spinarii.
                          -Mi se pare mie sau privirea aceea nu prevesteste nimic bun?am spus inclinandu-ma spre Josh. \
                          -Eu cred ca ar trebui sa fugim cat mai avem ocazia.
                           Clara a sarit in picioare, evident ofensata de lipsa noastra de incredere si evidenta suspiciune in dansa.
                          -Voi doi! Incetati sa ma tratati ca si cum as fi un monstru inpulsiv care a facut nu-stiu-ce prostie si vrea sa isi tarasca si prietenii in dansa! Acum veniti amandoi cu mine si nu mai puneti intrebari! Hai! a spus si m-a prins de mana, tragandu-ma cu ea pe holurile invechite ale facultatii, spre iesire.
                          Mi-am intors capul spre Josh si am mimat ,,Ajutor``, la care el a dat doar din umeri si a mormait ca ar fi trebuit sa scapam cand am avut sansa. Am iesit din cladirea impozanta si in fata mea au aparut cei doi gardieni dim piatra, doi lei uriasi, protectori ai constructiei. Alaturi de ei se odihneau 2 trolere colorate, si 3 genti de mana. Inainte sa imi dau seama ce se intampla Clara, imbracata cu o pereche de pantofiori negri cu toc, blugi rosii, tricou alb cu rosu si vestuta neagra a sarit in fata noastra, strigand: ,,Surprizaaaaaa!``.
                           Soferul de taxi care iesise din masina cand ne-a vazut deja ne baga toate bagajele in porbagaj, in vreme ce eu si Josh ramasesem perplexi.
                          -Rose, Josh, mergem intr-o vacanta!!!!!striga Clara, plina de entuziasm. E vorba de o croaziera de 7 zile pe mare si cred ca v-ar prinde foarte bine putina diversitate, avand in vedere ca mai aveti putin si va transformati in mosnegi tocilari. a spus, si a indicat hanoracul meu lalai si blugii largi negri si adidasii uzati si tricoul vechi al lui Josh cu AC DC, blugii rosi de vreme si baschetii care mai aveau putin si se desprindeau.
                            -Tu verifica daca are febra in timp ce eu sun la spitalul de boli psihice. a spus Josh, privin-o pe Clara ca pe al 19 fel de mancare.
                            M-am apropiat de ea si i-am pus mainile pe umeri,privind-o adanc in ochii ei de culoarea carbunelui, incercand sa-mi dau seama daca glumeste sau nu. Privirea ei inocenta si nestiutoare mi-a confirmat faptul ca vorbea serios, si ca nu intelegea reactia noastra grava.
                            -Clara, am spus intr-un oftat, nu putem sa plecam atat de mult timp, avem scoala, teme, si doar stii si tu cad de diavolesti sunt profii daca nu te prezinti la cursurile lor. In plus, nu putem sa plecam asa dintr-o data...
                            -Nu intelegi, Rose, am vorbit deja cu decanul, v-am facut bagajele, am luat biletele si tot. Plecam intr-o ora, fie ca-ti place, fie ca nu.
                             Inainte sa termine Clara fraza am simtit un fior trecandu-mi prin tot corpul si semnul de pe umar incepand sa arda. M-au gasit! frica mi-a imbratisat corpul si, inainte sa imi dau seama ce fac, o trag pe Clara si pe Josh, care era socat, in taxi si poruncesc soferului sa conduca cat mai repede. Ma intorc spre Clara si ii ofer un zambet calmant si plin de fericire.
                              -Daca stau sa ma gandesc mai bine, ideea ta e excelenta. O scurta vacanta ar trebui sa ne scoata din starea asta de letargie.
                              Simteam cum semnul meu devenea inactiv, facandu-si disparitia de pe piele. I-am cerut Clarei, care era intr-o stare de extaz, o oglinda si m-am uitat la ochii mei migdalati verzi, cautand urma activarii semnului. Smaraldul ochilor mei era murdarit cu panglici de culoare aurului, care dispareau insa, usor, revenind astfel la culoare safirului innecat in intuneric. Am scuturat capul, lasandu-mi parul sa imi acopere fata, ca un scut impotriva lumii exterioare, si am asteptat sa ajungem la destinatie si sa imi pierd, inca o data, urma. Se pare ca, pana la urma, sunt fugarita din nou de destin.

Stuck together

           Rose e genul de fata normala, inteligenta, si extrem de cuminte.....sau poate nu? E ultima din familia ei care a mostenit gena...si ultima care poate continua lupta raselor...dar tot ce isi doreste Rose este sa duca o viata normala alaturi de prietenii ei si sa se confrunte cu probleme normale varstei ei. Singura ei scapare a fost sa fuga.
           Rain e un exemplu universal in ceea ce priveste snobii. Nu a stiut ce inseamna dificultatile, si tot ce si-a dorit vreodata i-a fost oferit pe o tava de argint. Un baiat rasfatat, plictisit de viata lui si foarte arogant....dar totusi destul de sexy incat sa primeasca porecla de 3 sec guy. Poate face orice fata sa se indragosteasca de el in mai putin de 3 secunde.
          Printr-o coincidenta uimitoare amandoi au nimerit pe acelasi vas si au iesit scantei imediat ce s-au intalnit(la propriu). Dar soarta le-a mai pregatit o gluma...inainte sa isi dea macar seama, amandoi naufragiaza  pe o insula inhabitata.....si, desi ai crede ca orice persoana cu putin spirit de autoconservare ar cadea la un armistitiu, cei doi se cearta mai rau decat pisica si catelul. Ce se va intampla cu cei doi? Si mai ales, cand cutiile pandorei au fost deschise, cum isi vor juca eroii cartile pentru a impiedica iadul sa se dezlantuiasca pe pamant?