Desapointed! :((

           Multumesc ca nu ati uitat de mine si mi-ati citit aberanta poveste, dar totusi sunt dezamagita de faptul ca nimini, cu exceptia crinei, nu mi-a lasat comentarii!:(( Stiti ca vreau sa va stiu parerea despre ceea ce scriu.....asa ca please, lasati-mi comentarii:D.

Capitolul 19 -Trick or treat!

            -Buna ziua. am spus amandoi odata.
            Tipul masiv de dupa tejghea a dat doar usor din cap in directia noastra.
            -Vocea lui era groasa, puternica si avea un usor accent strain, pe care nu l-am putut identifica insa, dar suna...inspaimantator.
            Am sovait putin, dupa care mi-am dres vocea si am scotocit dupa cel mai politicos zambet cu putinta si mi l-am aplicat pe fata, dupa care am facut un pas in fata. Simteam cum Ian devenea din ce in ce mai tensionat si cum se pregatea sa se planteze din nou in fata mea intr-un mod protectiv si sa ii arunce sageti domnului terminator. Mi-am clatinat capul sperand sa inteleaga sa stea locului si am inceput sa vorbesc.
             -Pai....as dori un pistol normal, 2 cu electrosocuri, 4 spray-uri paralizante, fluiere care sparg timpanele atacatorilor.... vreo 7, amm.....
             Matahala parea sa mai aiba un pic si sa izbucneasca in ras. Eu, personal, eram incurcata de intreaga situatie, intrucat nu concepeam ca cheluosul sa rada de mine.
             -Pentru ce aveti nevoie de arme, producatorii au nevoie de filme mai realiste, sau presentatorii de moda? a ras incet dupa care si-a continuat ideea. Sau va e frica de cainii vagabonzi si de fani? la fraza asta a inceput sa rada ca si cum ar fi vazut un luptator de sumo purtand un tutu si incercand sa mearca pe sarma.
              Mi-am incrucisat maineile la piept cu o expresie plictisita, rece chiar, nedorind sa ii arat ticalosului ca de fapt imi clocotea sangele in vene, iar Ian, simtind incordarea mea, a reactionat, inclestandu-si maxilarul, dar, cum nu doream o incaierare, l-am intrebat pe puscariasul chelios cand a incetat cu rasul pe cel mai rece si sec ton cu putinta:
              -Ai terminat in sfarsit? afaii atent, daca vroiam sa sperii cainii sau orice altceva nu as fi venit aici, dar am mare nevoie de ajutor. Prietenii mei au fost rapiti, ai bagat asta la cep, cheliuta?! Asa ca nu mai rade asemeni unei greble sau unui retardat si fa-ti treaba, adica ajuta-ne dracului odata.
               Cand am terminat tot ce aveam de spus fata mea avea o tenta rosie, din cauza furiei, Ian se uita la mine de ziceai ca mai avea un pic si i se va desprinde maxilarul daca nu ar fi fost paralizat (din cauza uimirii, probabil, sau a socului), iar cheliosull avea ochii mari cat cepele si o expresie ca si cand ar fi vazut o fantoma. Mi-am dras glasul si, incet incet, baietii au revenit la normal. Cheliosul puscarias a adoptat o expresie serioasa, ca si noi de altfel.
                -Atunci, va fi placerea mea sa va ajut. a spus, si ne-a facut semn sa ne apropiem.
                Timp de o ora, o ora si ceva ne-a prezentat arme, ne-a dat sfaturi, ne-a aratat cum sa le folosim si, ne-a dat cateva sfaturi de autoaparare.
                Eu si Ian eram supraincarcati cu informatii cand am terminat discutia. Cheliosul puscarias nu numai ca parea sa fie impresionat de povestea si situatia in care ne aflam, dar parea sa ma aprecieze foarte mult pentru curajul de care dadeam dovada.
                -Apropo...numele meu e Quinn, a spus uriasul, sovaind putin.
                I-am zambit si i-am intins mana peste tejghea. Ian a fost mai rezervat, dar neputand fi total nepoliticos, a incuviintat intr-un final.
                -Incantata sa te cunosc. Eu sunt Kity, iar dl Bosumflat de aici este Ian. am spus eu in romana.
                A facut ochii mari, semn evident ca nu stia ca vorbesc romana, dupa care a chicotit la comentariul meu despre Ian.(e foarte ciudat sa auzi un urias chicotind) Ian, la randul lui, avea o expresie curioasa intiparita pe fata. Am inceput si eu sa rad pe infundate datorita situatiei mult prea stranii, apoi am dat din cap, spunand:
                -Nu-i nimic important Ian, stai linistit.
                 A venit langa mine si m-a imbratisat, mainile lui infasurandu-se practic in jurul meu (in zona abdominala, sau pe acolo) si si-a sprijinit capul de umarul meu.
                 -Ok, iubito.a spus, accentuand ultimul cuvant.
                 Mi-am rotit ochii si am chicoti, dar chiar si asa, nu am putut sa nu-l intep un pic.
                 -Esti gelos cumva? l-am intrebat, privindu-l pe sub gene, cum facea si el cand incerca sa ma convinga de ceva.
                El a ras, putin cam fortat, as adauga.
                -Since, putin, a recunoscut. Quinnie aici de fata are probabil muschi in locuri in care eu nu mi le-as putea imagina vreaodata in viata mea. Si in plus, chiar incep sa cred ca ar trebui sa lipesc un afis pe care sa scrie ca esti numai a mea....
                Am oftat, dupa care m-am intors la el.
                -Cred ca avem alte lucruri de care sa ne ingrijoram acum, nu numai gelozia ta de copil de gradinita. Si ca sa fie clar, eu nu apartin nimanui. Asa ca hai sa ne concentram la scopul nostru principal, inainte sa pocnesti vreo pisica fiindca am mangaiat-o, in regula?
                 Telefonul lui a inceput sa bipaie zgomotos in camera si, automat, ne-am intors spre el.
                 -Mesaj.
                 A citit mesajul si o cuta usoara i s-a format intre sprancene. M-am apropriat si am citit mesajul, sperand sa gasesc motivul ingrijorarii sale.
                 -Au ajuns. am spus amandoi in acelasi timp, intorcandu-ne cu fata la Quinn.
                 -Scuze, dar prietenii nostri au ajuns mai repede decat era programat, asa ca noi...trebuie sa plecam. Scuze...der te sunam daca avem nevoie de indicatii in legatura cu folosirea armelor, in regule? Pa!
                 Am luat toate echipamentele cumparate si m-am indreptat spre iesire. Intr-un fel, imi era frica de ce va aduce ziua de maine, de ceea ce avea sa se intample cu noi, sau de soarte inca precara a prietenilor mei. Chiar si asa, James sarise calul de mult, si cum parea sa nu se mai opreasca trebuia sa fac ceva, mai devreme sau mai  tarziu. Ian a luat o mare parte din lucruri in incercarea de a ma ajuta, dar era mult prea ranit ca sa se mai umfle in pene (era gelos, putin). Chiar daca am incercat sa-l avertizez, dar cum incapatanarea lui nu avea limite, a preferat sa ma ignore si sa se suprasolicite. Si-a pus un brat peste umerii mei si m-a condus spre iesire, dar inainte de a iesi pe usa Quinn ne-a strigat.
                -Hey, stati putin, ce spuneti daca va dau si eu o mana de ajutor? In starea actuala nu puteti castiga. La urma urmei, sunteti niste VIP-uri, nu niste oameni obisnuiti cu cartierele periculoase si bataile, nu? In plus, cineva trebuie sa va pazeasca fundul si sa va invete sa folositi jucriile alea, nu?
                 Amandoi am ramas cu gura cascata, luati total pe nepregatite de propunerea lui Quinn, si foarte brusca schimbare de dispozitie. De asteptat din partea lui, Ian, era complet nemiscat, asemeni unei stanci, emanand valuri de furie, lucru usor de observat si de la distanta din cauza expresiei de uimire si enervare. M-am straduit sa-mi culeg maxilarul de pe jos si sa nu ma ma mai holbez  la Quinn. L-am inghiontit pe Ian, in incercarea de a-l face sa isi revina.
                  Trebuia sa recunosc, eram mai mult de uimita de oferta lui Quinn, dar, cum spunea si Ang, nu trebuie sa ma arunc cu capul inainte imediat ce o persoana se ofera sa faca ceva dragut pentru mine.. Am analizat situatia din fiecar unghi si fiecare virgula, dar tot ce am gasit a  fost bunavointa. Ian inca mai era in transa, asa ca l-am inghiontit si i-am raspuns noului meu amic inspaimantator.
                  -In regula, poti veni, dar nu vreau sa te pui singur in pericos, si doresc sa ai cat mai multa grija, ok?
                   Pentru o clipa s-a incruntat, dar apoi a incuviintat si a zambit. Ian a sarit ca muscat de sarpe cand si-a dat seama ca i-am acceptat oferta lui Quinn, dar a realizat destul de repede ca aveam mare nevoie de urias, asa ca si-a tinut gura.
                    Quinn s-a indreptat spre noi si a luat tot ce caram eu si o parte din bagajul lui Ian, iar cand domnul ,,putin gelos`` a deschis gura sa protesteze l-am redus la tacere cu o privire si am suierat la el:
                    -Esti ranit, asa ca nu te mai umfla in jacheta de piele, ca s-ar putea sa plesneasca.
                    Quinn mai avea un pic si se tavalea pe jos de ras, pe cand Ian avea o privire scandalizata. Mi-am dat ochii peste cap si m-am intors cu spatele la cei doi si m-am indreptat spre iesire, trecand din nou prin holul cel intunecos si sumbru apoi am impins usa si am iesit direct in....ploaia torentiala. Afara turna cu galeata, si nu era niciun semn ca s-ar fi oprit curand. Zareaam un tazi la cativa metri mai departe, dar perdeaua aducatoare de raceala din apa ne despartea de el. Astfel, stiind ca voi ajunge acasa aratand ca un soarece murat si ca voi face rost de o raceala pe cinste am oftat si am pasit in dusul rece cu intentia de a fugi pana la taxi, dar mi-am dat seama ca nu simteam nici o picatura de apa pe piele. Cand m-am intors am dat nas in nas cu zambetul arogant al lui Ian care tinea o umbrela in mana.
               -Mersi, i-am soptit, zambindu-i dulce.
              A dat din umeri si mi-a raspuns la zambet, dupa care si-a potrivit pasii cu ai mei, avand insa grija sa ma impinga cat mai departe de Quinn cu putinta. Aproape ca vedeam rotitele din capul lui Ian invartindu-se si scotand fum, dar am decis sa-l las pe el sa spune ce il framanta, cu toare ca banuiam motivul.
               -Nu cred ca ar trebui sa participi la toata tarasenia asta, a spus, vocea sunandu-i dura, usor ragusita, dar totusi nu masca imensele griji pe care si le facea pentru mine.
                 In momentul in care i-am intalnit privirea replica increzatoare si usturatoare pe care o pregatisem disparuse de pe buzele mele, fiind inlocuita in schimb de fiori ce mi-au strabatut intreg corpul. Ochii lui erau incarcati de ura, durere, furie si violenta, amintindu-mi pentru prima data de cand l-am intalnit de rolul pe care il juca....un vampir. In momentul acela am simtit ca Ian pe care il cunosteam fusese inghitit de un animal de prada, si inca unul flamand. Nu aveam nici cea mai mica nesiguranta ca acei ochi erau capabili sa ucida cu sange rece. Si-a indreptat atentia asupra pietrisului, eliberandu-am in sfarsit.
                -Ei bine, asta nu depinde de tine. Nenorocitul de James a facut ce a facut si a reusit sa imi strice viata, calcandu-ma pe nervi de fiecare data, si asta a fost picatura care a facut paharul sa dea pe dinafara. Nu il voi ierta. Stii prea bine ca nu ma poti opri odata ce imi propun ceva,si daca tii la mine nici nu o vei face.
                  A oftat si a mormait ceva inteligibil, dupa care, total neasteptat, a inceput sa rada. Era mai mult un ras nervos, plin de tensiune. Incepeam sa ma ingrijorez pentru sanatatea lui, atat fizica cat si mentala. Era diferit. Il simteam din ce in ce mai distant, si o aura intunecata, negativista, plutea in jurul lui, aproape insesizabil, ingreunand parca atmosfera. Cand e langa mine, cateodata, aura dispare, si redevine el, cel vechi....dar acum nu mai ramasese nimic din caracterul lui lipsit de griji si copilaros.
                   Stii ca esti de vina in mare parte pentru asta, nu?
                   Poftim?! Asta e cel mai ridicol lucru pe care l-am auzit! 
                   Aminteste-ti ce ti-a spus Angie, ca era distrus, ca arata si se comporta ca un zombi, dupa ce ai fugit....se teme sa nu te piarda! Pentru cineva de genul tau, chiar ca esti complet oarba cand vine vorba de dragoste! 
                   Oare chiar eram atat de oarba, sau toata situatia era prea la limita si nu mai gandeam limpede? Eram, ce-i drept, foarte stresata...dar asta nu era un motiv sa nu observ sentimentele celor din jur. Cel mai probabil totul era numai din cauza mea.....Ian scimbat, prietenii mei rapiti...cauzez probleme tuturor, si situatia asta era doar din cauza mea. Am incercat sa ma impiedic din a cadea singura in butoiul cu melancolie si probleme, si m-am fortat sa inchei cu autoinvinovatirea si sa revin la realitate. Ian era din nou tacut, mergand ganditor langa mine. Nu m-am putut abtine sa nu ma ingrijorez, asa ca mi-am strecurat mana in mana lui si m-am uitat la el cu niste ochi mari, inocenti, si l-am intrebat:
                   -Esti bine?mi-am amintit de suferinta pe care i-am cauzat-o cand am disparut, si nu mi-am putut retine o lacrima. Imi pare rau, imi pare rau pentru absolut tot! Imi pare rau ca am fugit si ca am cauzat o gramamda de probleme, atat tie, cat si celorlati. Imi pare rau ca am fost incapatanata si v-am ignorat pe toti, si mai ales imi pare rau daca te-am facut sa te indoiesti de tine, si daca ai suferit din cauza mea....Eu....nu am stiut cum sa ma descurc cu situatia. Firar! Am clacat...i-am spus aproape tot ce nu vroiam sa-i spun!
                     Cand mi-am facut curaj in sfarsit sa-mi ridic fata rosie ca focul si sa ma uit la el, am ramas uimita, in principal fiindca emana practic fericire prin fiecare celula si atom, aura intunecata fiind complet eradicata si  inlocuita de o expresie care ar fi facut probabil si florile sa infloreasca. M-a lasat masca.
                    -Sunt, acum.
                                                                                                                                                                 


                  -Ok, deci ati inteles cu totii cum sa va aparati si sa contraatacati? a intrebat Quinn, facand pe instructorul de armata cu prietenii mei.
                  Am incuviintat cu totii, dupa care fiecare s-a intors la antrenament. Eu am iesit din camera, pentru a prgrama intalnirea cu James. Am cautat in lista de apeluri receptionate, si am apelat primul numar din lista. A sunat de 3 ori, dupa care o voce rece ca gheata a raspuns, facandu-ma sa tremur, si nu de emotie.
                 -Stiam ca o sa suni, Kity.
                 -Cand si unde? simteam deja cum imi fierbea sangele si mici furnicaturi pe tot corpul.
                 Am auzit un ras de-a dreptul diavolesc, dupa care mi-a dat adresa si mi-a indicat ora 11 p.m. in seara aceasta. Am inchis telefonul si am oftat prelung. Stiam ca nu era bine ce faceam, si nici ceurma sa fac, dar totusi era lupta mea, sia nimanui altcuiva, asa ca eu trebuia sa ma descurc cu James. Am simtit o prezenta in spatele meu, si cand m-am intors l-am vzut pe Rob stand sprijinit de perete, su privirea fixata asupra mea si cu mainile inccrucisate la piept.
                 -Ce ai de gand sa faci de una singura? m-a intrebat, iar vocea lui putea la fel de bine sa fie facuta din nitrogen, ca tot nu ar fi putut sa fie mai rece.
                 Am mers spre usa, ignorandu-l complet, dar neputand sa-mi retin replica, am scapat-o din greseala exact cand am trecut pe langa el.
                 -Nu e problema ta.
                 -Poate, dar sunt si prietenii mei.
                 Cuvintele lui m-au ranit mai mult decat ar fi putut sa o faca 20 de gloante, amintindu-mi de faptul ca, practic, imi tradap prietenii nespunandu-le nimic. Mi-am scuturat capil violent, incercand sa alung gandurile si sa ma concentrez asupra unicului meu scop. Am pasit in sufragerie si le-am spus prietenilor mei unde trebuia sa fim si cand, dupa care m-am dus sa-mi pregatesc echipamentul.
                  Dupa ce m-am echipat in costumul negru, special pentru acest gen de lupta, si ampus fiecare arma la locul ei, si am pus cele doua tranchilizante la indemana, pentru a le folosi imediat cand voi avea nevoie. Am iesit din camera si m-am intalnit cu restul, care erau deja echipati. Toti pareau tensionati, dar Ian si Quinn aveau cele mai ingrijorate fete. Quinn stia deja ca puneam ceva la cale, cand i-am cerut doua tranchilizante in soapta, in romana, ca sa nu ma auda Ian, dar, spre norocul meu, nu a spus nimanui nimic. Cand m-am uitat la Rob, tot ce am vaut era o fata rece, inexpresiva. L-am chemat pe Ian pana la mine, si el s-a miscat imediat, cu putina dificultate insa, datorita ranilor nevindecate.
                  -Te rog, ramai! am spus amandoi in acelasi timp.
                  Ne-am uitat unul la celalalt, sperand ca unul dintre noi va ceda, dar eram amandoi prea incapatanati. Intr-un final am clatinat dezaprobator din cap, zambind amar.
                 -Daca tu nu renunti, atunci nici eu nu o voi face. a spus Ian.
                 L-am imbratisat, in timp ce am scos tranchilizantul si i l-am injectat in umar. A tresarit si s-a indepartat imediat, impletiindu-se imediat, insa.
                 -Imi pare rau...dar esti mult prea ranit ca sa duci lupta asta. i-am spus, lasand o lacrima sa cada usor pe obraz, topindu-se, odata cu consitenta lui Ian. Quinn l-a prins inainte sa se prabuseasca, si l-a asezat pe canapea, fara sa faca nici un comentariu.
                 -Ok, suntem gata?am intrebat, stergandu-mi nasul. Bine, atunci sa mergem, am spus, cand toti au dat afirmativ din cap. Dar, sa tineti minte, James e al meu, in regula?
                 Ne-am urcat in masini si am pornit in tromba spre depozitul indicat de James. Calcam acceleratia din ce in ce mai puternic, pe masura ce ne apropriam de tinta. Deveneam din ce in ce mai agitata si nervoasa, neputand sa nu ma gandesc la cele mai rele scenarii posibile, si la cum se va simti Ian cand se va trezi. Totusi, toate sentimentele acestea au fost ingitite de nerabdare si furie.
                -Nu va folosi la nimic daca te vei lasa prada sentimentelor si nu iti vei folosi mintea. mi-a spus Quinn, de pe scaunul din dreapta soferului.
               -Stiu! aproape am marait eu, fiind total constienta de faptul ca eram mai tensionata decat o sageata intr-un arc, gata sa zboare spre tinta.
               Am franat brusc in fata depozitului, lasand urme negre in spatele meu, punandu-ma in garda, mai mult decat sigura de faptul ca ,,prietenii`` nostri au auzit deja zgomotul scos de cauciucurile mele. Ceilalti au ajuns imediat dupa mine, si imediat am pornit spre usa depozitului.
              -Ramaneti aici!am spus, si am batut la usa depozitului. Un tip masiv, cu aspect de gorila idioata a deschis, avand un cutit la brau, crezandu-se probabil amenintator.
              Am ranjit si l-am pocnit pe King Kong jr. direct in fata, cu piciorul.(luasem cateva lectii de carate si autoaparare cand eram mica, si apoi dupa ce am fugit am reluat lectiile, si mi-a aratat si Quinn cateva miscari, asa ca eram mai mult decat precatita). Am trecut peste el, facandu-le celorlalti semn sa vina, si am intrat in depozit.
             -Trick or treat, James! am spus, pregatindu-ma de o adevarata lupta.
             Nici nu am avut timp sa clipim, ca am fost inconjurati de gorile cu multi muschi dar fara creier, gata sa ne linseze. Ash si Kellan faceau echipa, pazindu-si spatele unul altuia, la fel si Rob cu Kristen, folosindu-se de toate armele pe care le aveau in dotare, fetele reusind doar sa se fereasca de lovituri si sa ii electrocuteze pe bodyguarzi, pe cand Rob si Kellan se miscau rapid, ca niste feline, lovindu-si adversarii. La fel faceau si Peter si Jackson.
             -Duceti-va! ne-a strigat Kellan. Ne descurcam noi cu puisorii astia.
              Am daramat cativa adversari si am iesit impreuna cu Quinn din multime, pornind in cautarea lui James. Fiecare paznic ce imi iesea in cale primea o doza buna de bataie si furie de la mine si de la Quinn. Am cautat prin tot depozitul, si dupa fiecare usa, negasindu-l insa pe James, sau prietenii mei, de altfel. Cand am intrat in ultima camera, am gasit, in locul unui spatiu gol, o masa, cu cateva fotografii si o coala de hartie.
              Cand m-am uitat la fotografii am vazut ca nu rau altii decat prietenii mei, iar pe coala era notata o alta adresa, si cuvintele ,,Te astept``.
               -Firar! Am sa il omor, jur!am strigat, dupa care m-am dapustit afara pe usa, lovind tot ce imi statea in drum, anuntandu-mi prietenii, care deja ii daramasera pe toti, in timp ce fugeam, schimbarea de plan si noua destinatie.
              Asteptati-ma, vin sa va salvez!
                                                                                                                                                           
N/A: Scuze, stiu ca a durat mult prea mult, dar nu am reusit sa-mi gasesc timp pentru blog, din nefericire. Promit totusi sa ma straduiesc sa postez cat mai repede si sa fac capitolele ramase cat mai interesante si, sper eu, lungi.    Love ya all!
                                                   xoxo, Alexya