I`ve been gone...

          E prima data cand scriu de foarte mult timp. Sicera sa fiu, nici eu nu stiu de ce m-am oprit. Poate am simtit ca nu mai aveam nimic de spus, sau poate m-am lasat prada furtunii ce s-a napustit asupra mea. Poate nu am facut fata agitatiei. Probabil ca stiti ca sunt putin cam lenesa din fire. Nu . mereu, dar...de cele mai multe ori, da. 

          Nici macar acum, cand stau comfortabil la biroul meu, tastand la acest laptop mult prea depasit, daca ar fi sa ma iau dupa anumiti prieteni, nu pot crede ca m-am reapucat de scris. Nici macar nu stiu de ce. Zilele trecute, insa, in timp ce ma plimbam prin parc, cautand un loc racoros in care sa imi linistesc gandurile, intr-o incercare evidenta de a fugi de aglomeratia orasului, m-am oprit. Brusc, si neasteptat, m-am oprit, si am inceput sa vad. Si nu incercati sa imi spuneti ca noi vedem mereu. Nu. Noi privim, creierul nostru inregistreaza imaginile, dar nu vedem. Cel putin nu cu adevarat. M-am oprit si, asezata pe o banca sub umbra unui tei(da, stiu cat de ciudat suna, dar asta e adevarul) am inceput sa ma uit cu adevarat in vurul meu. Am vazut toti acei oameni care treceau pe langa mine, cupluri, batrani, copii, chiar si persoane insarcinate cu mentinerea curateniei.....toti erau atat de diferiti, fiecare, in propriul lor mod, duceau cu ei o proveste. Una pe care am putut sa o aud nu prin intermediul graiului, ci am vazut-o in ochii lor, in comportament, in zambet si pe trup. Tristi sau veseli, singuri sau alaturi de altii, fiecare avea propria lui poveste. Vise, dorinte, aspiratii, amintiri si sentimente, toate tesute in jurul lor, asemeni unei aure minunate de lumina. Si acela a fost momentul in care am scos un caiet din geanta si am inceput sa scriu. Povestea lor, povestea mea, gandurile pe care le-ar putea avea si pe care le am eu. Iar amintirile au navalit asupra mea, un torent de idei si imagini. Cuvinte pe care de atat de mult timp le-am tinut inchise. Nu stiu daca de frica sau daca alte motive au fost in spatele actiunilor mele. Insa am decis, acum ceva timp, ca, asemeni persoanjelor pe care le-am creat, nici eu nu voi mai fugi. Si cred ca a venit timpul sa imi pun in practica decizia si aici, pe acest blog. 

           Lucrurile se vor schimba insa. Pentru moment, povestile pe care le-ati cunoscut pana in momentul acesta vor lua o pauza. Acum, imi vezi auzi doar povestea mea. Ideile mele. Si sper sa le aud si pe ale voastre. Poate acest blog va capata o nuanta de jurnal, poate nu. Poate va ajunge sa inspire pe cineva, ceea ce sincer, imi doresc. Poate va fi citit, poate nu. Insa prefer sa nu raman doar cu intrebarea vaga...ce s-ar fi intamplat daca. Nu stiu daca a mai ramas cineva acolo care sa verifice o bloggerita lenesa ca mine. Nu stiu daca mai ajung cuvintele mele la cineva. Sunt multe lucruri pe care nu le stiu. Insa daca inca mei este cineva de cealalta parte a acestui monitor, atunci multumesc. Incapatanarea ta a dat roade. Si sper sa nu te dezamagesc. Vrei sa pornesti intr-o noua aventura cu mine? S-ar putea sa fie distractiv.

         I`ve been gone.....but NOW I`m back!

                                                                              xoxo, Alexya