HO HO HO! Merry X-mas and a happy New Year:D!

                  Sunt hyper-super-mega happy ca in sfarsit am luat vacanta(yay! binecuvantati sa fie cei care au inventat craciunul) da, si e si craciunul si revelionul o bucurie, dar pe mine cel mai mult ma incanta cele 3 saptamani de vacanta. Suna bine, nu? 3 saptamani de vacanta. Oricum, lasand la o parte teoria sunetului vacantei pentru elevi, motivul pentru care am postat aceasta chestie ilogica si stranie a fost pentrua va ura sarbatori fericite si un nou an plin de fericire si noroc la orice aveti nevoie. Eu personal voi folosi aceasta vacanta(ah, ce bine suna) pentru a-mi reincarca bateriile si a lenevi pe canapea cu pisica in brate si o paturica si a vegeta in fata televizorului si a filmelor de craciun, sau orice altceva. Voi cum planuiti sa folositi aceste 3 saptamani? Mor de curiozitate sa aflu ce fac oamenii normali (da, eu ma consider total anormala avand in vedere ca dorm aproape nonstop-16 ore a fost recordul meu vacanta asta-si nu fac nimic altceva in afara de lenevit). Apropo, ce vreti sa va aduca mosul anul asta? Abia astept sa citesc ce ati planuit sa faceti vacanta asta ;).
                                                                              Kisses, Alexya

Capitolul 1 - Running

                  ,, Nu ai fost niciodata ca ei si nici nu vei fi! Nu intelegi, esti singura ramasa, ultima speranta a noastra....asta e destinul tau, fie ca il accepti sau nu, el te va prinde mereu din urma!``
                    Cuvintele acelea mi se intiparisera in memorie si imi bantuiau constant existenta. Am facut tot posibilul sa scap de acea condamnare a spiritului....am scapat, de ei, dar memoria lor inca imi innegura visele, transformandu-le in cosmaruri, si viata, transformandu-mi zilele in nopti negre ca smoala. Dar totusi eram libera, lumea in care traiesc ca om si printre oameni m-a ajutat sa imi desfac aripile si sa visez la o vreme cand ceea ce voi vedea nu va mai fi un ocean de smoala, ci un cer albastru precum safirul, plin de lumina si fericire. Singura intrebare ramasa este cand.....cand va veni acea zi?
                    -.....se! Rose! Ma auzi? Alooooo, e cineva acasa?!striga Josh in la mine, desprinzandu-ma din transa.
                    -Nu trebuie sa strigi in halul asta, am si eu urechi, sa stii. I-am spus, dupa care am privit in jurul meu la bancile lungi, prafuite si la studentii ce citeau adormiti din cursurile lor.
                   Da, eram la facultatea de drept, in primul an. Numele meu este Rose, si am 19 ani. Nu pot spune ca stiu cine sunt, sau cine voi fi...destinul decide asta. Dar doresc totusi sa inving asa zisul destin. Vreau sa ma eliberez de lanturile unei vieti prestabilite. De aceea am fugit, si de aceea am decis sa ma amestec printre oameni si sa traiesc o viata normala. Astazi se implineste un an de cand am lasat in urma toate catusele si mi-am croit drum in realitate.
                    -Si functioneaza? Te-am strigat intruna de vreo 5 minute si tu nu ai avut nicio reactie. De dimineata esti cu capul in nori si as vrea sa stiu si eu motivul...Rose....nu te-am mai vazut in starea asta de mult....de cand ai venit, ca sa fiu mai exact. Daca ai nevoie de un prieten sa stii ca sunt aici pentru tine. a spus  si si-a  asezat o mana pe umarul meu, ochii lui fiind plini de grija pentru mine.
                    M-am scuturat si el si-a lasat mana sa cada de pe umeii mei, dupa care i-am afisat un zambet de ,,sunt in regula, nu te ingrijora`` si am inceput sa imi umblu prin poseta bej cu imprimeu cu semnul pacii de diferite culori dupa pix si un caiet pentru ca cursul incepea curand.
                    -Nu are trebui sa te ingrijorezi, ii spuneam in timp ce scotoceam prin geanta, imi aminteam doar de niste chestii mai vechi. Stii si tu cum e cand iti amintesti de lucruri antice si de demult. Oricum, promite-mi ca nu ii spui Clarei.....m-ar omora daca m-ar vedea depresiva. am adauat si am ineput sa chicotesc la gandul reactiei Clarei la vedera depresiei mele.
                     La fel a reactionat si el. A ineput sa rada si s-a mai linistit putin, avand deplina incredere in cuvintele mele. Josh si Clara au fost primii prieteni pe care mi i-am facut aici, si singurii, de altfel, care nu doresc sa  ma descoasa pentru a-mi afla trecutul. Acum ei sunt cei mai buni prieteni ai mei. Suntem ca un fel de trio, ne completam unii pe altii. Eu sunt calma, Clara e energica, iar Josh e ca o ancora a realitatii pentru amandoua. Daca nu ar fi el, probabil noi nici nu ne-am aminti numele facultatii. De cursuri nici nu mai zic.
                     Am pus pe banca materialele necesare si mi-am atintit privirea spre usa uriasa, vopsita intr-un alb ce, datorita vremii a devenit murdar, vopseaua crapandu-se pe alocuri, la fel ca si peretii. Sala de curs era spatioana, plina de banci lungi cat intreaga incapere, asezate pe nivele. In fata era cel mai fos nivel, locul in care statea profesoril. Tabla, lovita de ani, era plina de creta si de urme ale unor corsuri mai vechi. Ferestrele inalte, cu bolta luminau intreaga incapere, scotand in evidenta contrastul dintre maroul inchis, aproape negru al bancilor, parchetul de culoarea mierii si peretii de un alb-murdar.
                    Clara era genul de persoana aeriana care intarzia mereu, motiv pentru care, inainte de inceperea orei, eu si Josh, stateam cu ochii pe usa, rugandu-ne ca prietena noastra sa nu intre dupa profesor. Totusi, partea buna era ca in sala erau doua intrari: una in fata, jos, pentru profesor, si una in spate, pentru noi. Noi trei ne asezam mereu in spate, intr-un colt pentru a nu fi cine stie ce observati de profesor cand intarzia, sau cand satateam la taclale, sau cand trageam vreun pui de somn......mda, cred ca nu suntem prea atenti la ore. Vreau sa spun, in timpul orelor iti vin cele mai multe subiecte de vorba. Intr-un fel e foarte natural sa stai sa discuti toate secretele pamantului si universului la cursuri, nu? E cel mai bun timp...:P.
                       Usa din fata s-a deschi si doamna profesor a intrat in clasa, aruncadu-nu o privire de genul: va rog sa imi deranjati azi ora ca ma draci si vreau sa ii descarc pe cineva.
                       -Asta nu e de bine, i-am soptit lui Josh, incercand sa imi limitez miscariel cat mai mult posibil, intrucat acea profa vedea, probabil, pe baza de miscare. Iar are nervi asta, si daca Clara intarzie sigur o transeaza.
                      -Stiu, dar tot ce putem face e sa ne rugam ca zapacita aia sa isi fi perfectionat talentul la strecurat.
                       Amanta diavolului a inceput sa intrebe o studenta din nu stiu ce curs vechi de vreo doua luni si a terorizat saraca fata pana cand a facut-o sa lesine de emotie. Dupa ce a desemnat un baiat sa o duca la infirmerie a inceput sa ne predea, intr-un mod spartan, mana mea urland si protestand in fata unui asemenea abuz. Pe la mijlocul cursului aud un usor scartait de usa si un micut tacait de tocuri pe parchet. Inainte sa imi dau seama, o mana micuta mi-a dat la o parte buclele negre, stralucitoare si moi ca matasea, o fiinta cu piele palida, par blond si drept si ochi mari si negri uitandu-se in ochii mei verzi si zambindu-mi cu caldura.
                       -Ce faci, lenevila?ma intreaba, cu un amuzament real in privire.
                       -Tu vorbesti? Nu eu am intareziat, sa stii. i-am spus zambindu-i si dandu-mi ochii peste cap.
                       Si-a asezat posetuta neagra pe masa(nu stiu unde isi punea toate lucrurile pentru cursuri in chestiuta aia minuscula) si s-a ghemuit langa mine, incepand sa povesteasca tot ce vrei si nu vrei. Printre plangeile in legatura cu traficul infernal, cafeaua proasta si lipsa spatiilor de parcare, a mentionat ceva de o surpriza pentru toti trei. fapt care m-a ingrijorat, nu numai pe minde dar chiar si pe Josh, ceea ce era grav.
                        Clara era genul de persoana impulsiva si care prefera sa vada numai partea pozitiva a lucrurilor, chiar daca palavragea despre toate cele vrute si nevrute cand era cu noi, stiam ca face asta fiindca acasa nu are cu cine sa discute. Din nefericire, aceasta palavrageala fara sens dadea altora impresia ca era un alt tip de fata de bani gata, rasfatata si proasta, lucru care era complet eronat.
                         Dupa 2 ore de discutii rupte din iad parca a plecat si profa, mergand de parca i-ar fi infipt cineva un bat in fund, iesindu-i aburi pe nas si pe urechi. Inainte sa am timp sa inchid macar caietul de notite Clara incepe sa se bataie langa mine, batand din palme si privindu-ne pe amandoi cu o privire care iti dadea fiori pe sina spinarii.
                          -Mi se pare mie sau privirea aceea nu prevesteste nimic bun?am spus inclinandu-ma spre Josh. \
                          -Eu cred ca ar trebui sa fugim cat mai avem ocazia.
                           Clara a sarit in picioare, evident ofensata de lipsa noastra de incredere si evidenta suspiciune in dansa.
                          -Voi doi! Incetati sa ma tratati ca si cum as fi un monstru inpulsiv care a facut nu-stiu-ce prostie si vrea sa isi tarasca si prietenii in dansa! Acum veniti amandoi cu mine si nu mai puneti intrebari! Hai! a spus si m-a prins de mana, tragandu-ma cu ea pe holurile invechite ale facultatii, spre iesire.
                          Mi-am intors capul spre Josh si am mimat ,,Ajutor``, la care el a dat doar din umeri si a mormait ca ar fi trebuit sa scapam cand am avut sansa. Am iesit din cladirea impozanta si in fata mea au aparut cei doi gardieni dim piatra, doi lei uriasi, protectori ai constructiei. Alaturi de ei se odihneau 2 trolere colorate, si 3 genti de mana. Inainte sa imi dau seama ce se intampla Clara, imbracata cu o pereche de pantofiori negri cu toc, blugi rosii, tricou alb cu rosu si vestuta neagra a sarit in fata noastra, strigand: ,,Surprizaaaaaa!``.
                           Soferul de taxi care iesise din masina cand ne-a vazut deja ne baga toate bagajele in porbagaj, in vreme ce eu si Josh ramasesem perplexi.
                          -Rose, Josh, mergem intr-o vacanta!!!!!striga Clara, plina de entuziasm. E vorba de o croaziera de 7 zile pe mare si cred ca v-ar prinde foarte bine putina diversitate, avand in vedere ca mai aveti putin si va transformati in mosnegi tocilari. a spus, si a indicat hanoracul meu lalai si blugii largi negri si adidasii uzati si tricoul vechi al lui Josh cu AC DC, blugii rosi de vreme si baschetii care mai aveau putin si se desprindeau.
                            -Tu verifica daca are febra in timp ce eu sun la spitalul de boli psihice. a spus Josh, privin-o pe Clara ca pe al 19 fel de mancare.
                            M-am apropiat de ea si i-am pus mainile pe umeri,privind-o adanc in ochii ei de culoarea carbunelui, incercand sa-mi dau seama daca glumeste sau nu. Privirea ei inocenta si nestiutoare mi-a confirmat faptul ca vorbea serios, si ca nu intelegea reactia noastra grava.
                            -Clara, am spus intr-un oftat, nu putem sa plecam atat de mult timp, avem scoala, teme, si doar stii si tu cad de diavolesti sunt profii daca nu te prezinti la cursurile lor. In plus, nu putem sa plecam asa dintr-o data...
                            -Nu intelegi, Rose, am vorbit deja cu decanul, v-am facut bagajele, am luat biletele si tot. Plecam intr-o ora, fie ca-ti place, fie ca nu.
                             Inainte sa termine Clara fraza am simtit un fior trecandu-mi prin tot corpul si semnul de pe umar incepand sa arda. M-au gasit! frica mi-a imbratisat corpul si, inainte sa imi dau seama ce fac, o trag pe Clara si pe Josh, care era socat, in taxi si poruncesc soferului sa conduca cat mai repede. Ma intorc spre Clara si ii ofer un zambet calmant si plin de fericire.
                              -Daca stau sa ma gandesc mai bine, ideea ta e excelenta. O scurta vacanta ar trebui sa ne scoata din starea asta de letargie.
                              Simteam cum semnul meu devenea inactiv, facandu-si disparitia de pe piele. I-am cerut Clarei, care era intr-o stare de extaz, o oglinda si m-am uitat la ochii mei migdalati verzi, cautand urma activarii semnului. Smaraldul ochilor mei era murdarit cu panglici de culoare aurului, care dispareau insa, usor, revenind astfel la culoare safirului innecat in intuneric. Am scuturat capul, lasandu-mi parul sa imi acopere fata, ca un scut impotriva lumii exterioare, si am asteptat sa ajungem la destinatie si sa imi pierd, inca o data, urma. Se pare ca, pana la urma, sunt fugarita din nou de destin.

Stuck together

           Rose e genul de fata normala, inteligenta, si extrem de cuminte.....sau poate nu? E ultima din familia ei care a mostenit gena...si ultima care poate continua lupta raselor...dar tot ce isi doreste Rose este sa duca o viata normala alaturi de prietenii ei si sa se confrunte cu probleme normale varstei ei. Singura ei scapare a fost sa fuga.
           Rain e un exemplu universal in ceea ce priveste snobii. Nu a stiut ce inseamna dificultatile, si tot ce si-a dorit vreodata i-a fost oferit pe o tava de argint. Un baiat rasfatat, plictisit de viata lui si foarte arogant....dar totusi destul de sexy incat sa primeasca porecla de 3 sec guy. Poate face orice fata sa se indragosteasca de el in mai putin de 3 secunde.
          Printr-o coincidenta uimitoare amandoi au nimerit pe acelasi vas si au iesit scantei imediat ce s-au intalnit(la propriu). Dar soarta le-a mai pregatit o gluma...inainte sa isi dea macar seama, amandoi naufragiaza  pe o insula inhabitata.....si, desi ai crede ca orice persoana cu putin spirit de autoconservare ar cadea la un armistitiu, cei doi se cearta mai rau decat pisica si catelul. Ce se va intampla cu cei doi? Si mai ales, cand cutiile pandorei au fost deschise, cum isi vor juca eroii cartile pentru a impiedica iadul sa se dezlantuiasca pe pamant?

Ma pun, incet incet pe treaba :)

                   Stiu ca nu prea am mai postat, dar dupa ce am terminat cu examenele creierul meu a fost complet stors de energie, iar dupa inceperea vacantei a intrat intr-o stare stranie de hibernare....cred ca si acum mai motaie, dar totusi de fiecare data cand se pune pe trandaveala ii dau un sut si ii amintesc de blog si de toate ideile care stau si se prafuiesc :D. Oricum, din moment ce mi-am cam pierdut antrenamentul si cum in ultimul timp nu am fost capabila decat sa stau ca o leguma si sa ma uit la tv sau laptop(filme seriale animeuri etc) o sa o iau mai incet la inceput si voi scrie o poveste scurta de maxim 7 capitole, iar apoi voi intra in chestii mai serioase. Imi cer din nou scuze pentru absenta si sper sa va placa noul fic.

Epilog

              A trecut mai mult de un an de la conflictul cu Andrew... iar lucrurile s-au schimbat....au evoluat. Dupa acea noapte toti am fost de acord sa uitam toate problemele pe care ni le-au cauzat James si Andrew si sa o luam de la capat. Andrew nu ne-a mai deranjat si nici Nina. Cred ca au inteles si ei in sfarsit cat de puternica poate fi dragostea dintre doi oameni si destinul ce ii uneste....dar ar trebui sa mentionez ca ei au descoperit asta pe propria piele, din moment ce sunt impreuna, si chiar si logoditi (amuzant, nu?). Presupun ca mintile postmalefice gandesc la fel....dar asta e doiar parerea mea.
               Quinn a ramas inca prietenul nostru si il vizitam constant la noua lui sala de sport unde preda kickboxing si da lectii de autoaparare. Inca se mai simte o atmosfera grea cand el si Ian sunt la o distanta de mai putin de 4 metri (baiatul asta ar trebui sa scape de gelozie). Totusi, pana si Ian e fericit ca Quinn are in sfarsit o afacere legala(=))).
               Kris si Rob au ajuns ca, dupa multe multe complicatii sa fie impreuna(noi asteptam asta de foarte foarte mult timp) si, cum amandoi sunt neindemanatici cand vine vorba de sentimentele lor, noi, prietenii lor, ii impingem mereu de la spate si ii ajutam cat de mult putem.
               Ashley si Kellan lucreaza amandoi la un nou film si nu am mai reusit sa ne intalnim cu ei in ultima luna foarte des, dar atat eu, cat si Ang credem ca se intampla ceva intre cei doi....dar nu avem de gand sa ii presam sa ne spuna. Cel putin nu inca.
              Paul si Torry....ei bine...nu pot spune ca s-a schimbat ceva la ei....poate doar o legatura mai stransa atat intre ei cat si cu noi, ceilalti, dar in rest totul este roz in lumea celui mai fericit cuplu casatorit din cate am vazut.
              Ang e neschimbata, un uragan de binedispozitie si enrgie, care mai ca te miri ca nu transforma totul in roz cu floricele si sclipici cand merge. Sracut Taylor are noroc ca nu l-a imbracat inca in rochie, mai ales ca acum conduce alaturi de mine o filiala a casei noastre de moda din New York. Ahh! Cred ca ma uitat sa precizez ca dupa tot ce s-a intamplat noi am mai stat doar o luna si un pic in Romania, si asta doar cat sa ne terminam toate treburile iar apoi ne-am mutat in NY. Heh...scuze. Oricum, pana acum, Taylor e singurul baiat care a reusit sa ii faca fata Angelei atat de mult. Si ce e si mai uimitor, pe zi ce tece devin tot mai indragostiti. Ma bucur foarte mult pentru ei, dar nu pot sa nu ma ingrijorez pentru Taylor.....adica...Ang nu prea cunoaste cuvantul stop, si inca nu realizeaza care sunt limitele corpului uman.
              Eu si Ian.....pai....noi doi....ummmm putem spune ca am evoluat, desi evolutia noastra ne obliga practic sa stam numai in casa, sau, in cazul in care gasim vreo bresa si iesim in oras trebuie sa ne strecuram mai ceva ca cei mai cautati infractori ai secolului 21. De ce? Fiindca paparazzi au luat-o practic razna de cand au observat inelul de pe degetul meu. Inca de atunci ne-au urmarit intruna, lasandu-ne fara pic de intimitate. Nu voi intelege niciodata cum de oamenii o pot lua astfel razna cand aud ca doi oameni sunt logoditi. Ang cel putin mai avea un pic si incepea sa zboarein jurul meu. Mai ca vedeam motorul cu reactie atasat de ea si auzeam numaratoarea inversa: 5 4 3 2 1 lansare!!!. Chiar si asa, atat eu cat si Ian suntem in al 9 cer. De fapt, daca stau bine s ama gandesc, e ca si cum am di lipiti unul de altul.....e asa de dragut cand se comporta ca un dopil mic/catel/pisica/dragalasenie neidentificata. Oricum, ma bucur ca in sfarsit totul s-a rezolvat si noaptea plina de umbre a fost inlocuita cu o zi calduroasa si insorita de vara....care sper ca va dura pentru eternitate:).
             -Iubito! Haide, trebuie sa ne grabim daca vrei sa ajungem la timp la studio sa ne intalnim cu toata lumea(tot grupul ment mai sus) si sa evitam si jurnalistii. In plus, ai stat toata ziua in camera si ai scis in jurnalul acela....mai ca ai uitat de mine. a spus Ian, facand o fata de catelus in combinatie cu un copil bosumflat si a venit la mine, luandu-ma in brate.
             -Imediat. Abia acum am terminat totul.i-am spus dandu-i un pupic.
             -Ce e totusi? pare a fi foarte lung.....
             -Povestea noastra.m-am ridicat si mi-am luat geaca si pantofii si l-am asteptat sa aduca gustarile pentru prietenii nostri din bucatarie.
             -Si? Are un final fericit?a intrebat, oferindu-mi obisnuitul lui zambet jucaus in timp ce m-a luat de mana si ma condus spre masina.
              I-am zambit dulce, intreband: Tu ce crezi?
              -Ca vom trai toti fericiti pana la adanci batraneti. a spus incepand sa rada din toata inima, ochii lui albastri metalizati stralucind plini de viata si fericire.
             
           

Capitolul 20 - You are my home

          Realitatea ma ocolea......sunetele se estompau, luminile dispareau, formele erau distorsionate.......eram captiva in propria mea bula plina de ura si furie in timp ce goneam pe strazile goale. Nu mai simteam nimic si nimeni nu ma simtea pe mine. Turam la maxim motorul, depasind toate masinile cu usurinta, lasandu-mi prietenii in urma.
          Inca mai exista undeva in mintea mea o voce mica, o speranta ca ma voi trezi brusc la vila, alaturi de prietenii mei, si totul sa fi fost un simplu vis urat. Inca speram ca locul in care ma aflam era un fel de lume paralela, un loc din care nu faceam parte. Asteptam ca realitatea in care eram captiva sa se naruie in jurul meu in orice moment, sau sa se opreasca toate luminile si sa strige deodata cineva ,,Taiati!``.
           Totusi, stiam ca asa ceva nu se va intampla, asa ca am fortat si mai mult motorul, accelerand la maxim, gandindu-ma doar la prietenii mei, la toate rahaturile pe care mi le-a facut  James, licheaua aceea insuportabila, lasand sentimentul acela innebunitor de furie sa ia control asupra actiunilor mele din nou, simtind cum atat gheata cat si focul duc o lupta crancena in interiorul meu.
           Am luat si ultimul viraj, dupa care o casa veche si distrusa a intrat in raza mea vizuala. Era asemeni unui conac vechi si bantuit in care stii ca daca vei intra exista o posibilitate sa nu mai iesi. Vopseaua, care probabil ca a fost odata alba devenise un gri spre negru, geamurile erau sparte, stalpii de pe veanda erau rosi de vreme si putreziti. Vegetatia era practic inexistenta, usa usor intredeschisa, totul desprins parca dintr-un film de groaza. Am mai verificat o data adresa de pe bilet, sa fiu sigura ca se potrivea cu locul in care ma aflam, bupa care am oprit motorul, m-am dat jos si am pasit spre intrare.
           Asteapta-ti prietenii!
          Nu mai e timp. Oricum ,eu sunt cea care a cauzat tot dezastrul asta, deci eu il voi incheia.
          Din moment ce sunt ratiunea ta, amandoua stim ce ai tu de gand sa faci cu adevarat, nu?
          Ei bine, presupun ca e bine ca imi las sentimentele sa conduca in cazul asta, nu?
          Am zambit in sinea mea, am luat ghiozdanul si am intrat in casa aceea de cosmar fara sa mai ezit nici o secunda. Aproape instantaneu m-a izbit un miros ingrozitor de mucegai, umezeala si.....moarte. Am pasit cu grija pe scandurile subrede pana am ajuns in mijlocul livingului. In jurul meu se asternuse o patura de liniste absoluta.
           -James!!!!! Am venit, unde te ascunzi, lichea nenorocita?!!?! Iesi odata!am strigat cu toata puterea mea.
           Cateva scanduri au scartait, si imediat mi-am intors capul spre holul intunecat. O silueta se contura, in mijlocul gaurei negre formate de umbre. Un ras rege, glaciar, mi-a intors stomacul pe doc, facandu-mi sangele sa devina foc. Umbra a batut din palme si s-a sprijinit de zid, ramanand totusi inca la adapostul unmrelor. Raza de lumina care patrundea in casa printr-o fereastra sparta ii lumina usor siloeta si ochii. Ochii lui mi-au inghetat intreaga fire. Nu erau umani....nici macar pe aproape. Privirea ii era feroce, si in acelasi timp batjocuritoare.
           -Vad ca esti singura....Katy. Oh, si ce pacat ca dragutul tau nu este cu tine....apropo, cum se simte? Le-am spus oamenilor mei sa nu il raneasca...prea tare. Totusi, cred ca s-au lasat purtati de vant. Cele mai sincere scuze, dar nici voi nu ati fost prea draguti cu prietenii mei de la depozitul acela, deci cred ca suntem chit.
           Vocea mi se parea oarecum cunoscuta....timbrul acela, raceala....am mai auzit-o odata....dar unde?
           -Oricum, daca cooperezi, atunci prietenii tai o sa fie eliberati.a mai spus vocea.
          Brusc am realizat unde mai auzisem vocea aceea. Cand am auzit cearta dintre Ian si Andrew am auzit acelasi ton rece care mi-a dat fiori pe sina spinariii. Andrew.....
          -Tu ai fost in spatele a toate astea? Chiar atat de departe ai mers? Sincer, nu te-as fi banuit absolut deloc...apropo, buna treaba ai facut cu inscenarea propriei tale rapiri. Totusi, cum de ai facut rost de James? Vreau sa spun, poate fi destul de greu sa ai o marioneta care sa faca chiar absolut orice ii ceri, si in acelasi timp sa nu dea nimanui de banuit sa ar fi altcineva decat el insusi care controleaza toata treaba asta. Trebuie sa te felicit....Andrew.
           A ras, dupa care a iesit din ceata neagra in care se ascunsese. Era complet diferit. Nu mai ramasese nici o urma din baiatul copilaros pe care il evitam la inceputul verii. Alaturi de el a iesit si gandacul marioneta. Am eliberat toata furia, toata durerea si toata ura pe care o stransesem si i-am infruntat privirea glaciara. Simteam ca voi exploda in orice secunda.....totusi....am lasat otate problemele sa imi arda prin vene, si mi-am adunat tot talentul actoricesc, pentru a nu-l ucide pe loc pe nenorocitul de Andrew.
           S-a oprit in fata mea si si-a trecut degetele peste obrazul meu, conturandu-mi linia maxilarului, trecanddusi apoi degetele peste buzele mele, dupa care si-a retras  mana si mi-a zambit.
           -Presupun ca vrei sa stii unde iti sunt prietenii, nu?
           -Intocmai. Ai ce ai vrut, acum elibereaza-i.
           A clatinat din cap, razand din nou. Am strans cu putere din pumni si am ingitit in sec.
           -Nu-ti fa griji, sunt in siguranta....undeva in casa asta. Dar, mai intai....tu vei veni cu mine....
           Am analizat toata situatia in care ma aflam....sansele pe care le aveam....sentimentelepe care le aveam....si am decis rapid ce aveam de facut.
            -Andrew...am zis, zambind dulce....imi pare rau, dar nu pot face asta.am lasat zambetul meu dulce sa se topeasca, devenind un ranjet rece, in timp ce ochii mei inocenti deveneau asemanatori cu cei ai unui pradator. Si sincer, imi pare rau.....ca te voi distruge...odata pentru totdeauna.
             Fata lui s-a transformat intr-o masca de furie, fupa care a facut un semn, iar gorlele fara creier au impanzit camera. Am alergat inspre Andrew inainte sa imi fie blocata calea de gorile in timp ce scotea din unul din buzinarase injectia care paraliza si, in acelasi timp, oferea cele mai groaznice dureri.
            L-am evitat pe James, folosindu-l pe post de trambulina, ajungand la Andrew si infingand rapid acul in gatul lui. A urlat de durere, dupa care si-a smuls injectia goala din piele. S-a indreptat spre mine, dar inainte sa poata face al 2-lea pas a inceput sa tremure, fiind cuprins de efectele anestezicului.
           -Nenoro....Ahhhh! Pe e-ea!a strigat, inainte sa se prabuseasca la pamant, in chinuri groaznice.
           Gorilele m-au inconjurat, cu James in fruntea lor. Am desfacut rucsacul si am scos rapid unul din pistoalele cu electrosocuri. In timp ce ma feream de atacurile halcilor de muschi curentam tot ce iesea in calea mea, lovind orice, lasand totul liber....renuntand la orice sentiment, la umanitate. Fiecare lovitura primita imi alimenta tot mai mult furia, si ma facea mai rapida, mai nemilosa.
           Intrasem intr-un dans mortal, plin de piruete, sarituri, lovituri, si plin de rubine. Arma cu electrosocuri incetase sa mai functioneze, asa ca am luat o veioza veche cu care loveam pe oricine se apropia. Dansul a fost intrerupt de un ggomot puternic, dupa care prin usa subreda a patruns un alt motor, de un negru stralucitor, pe care statea nimeni altul decat Ian. Dupa el au intrat si ceilalti, gata de lupta.
            -Va luat cam mult, nu credeti? am strigat, in timp ce pumnul uneia dintre gorile m-a proiectat practic in perete.
            Ian a venit fulger langa mine, in timp ce Quinn ii elibera cale, lasand cateva gorile inconstiente. Ian m-a ajutat sa ma ridic, dupa care m-a imbratisat strans, ca si cum viata lui depindea de asta.
            -Cum ai putut sa imi faci asta? Am innebunit de ingrijorare!! Am avut noroc ca am primit un telefon de la Quinn care zicea ca i-ai lasat in urma si care mi-a dat adresa.
             M-am desprins din imbratisare si am ridicat mana, facandu-i semn sa taca.
              -Nu e chiar acum momentul pentru asta. Vom vorbi si ne vom certa abia dupa ce ne salvm prietenii si terminam o data pentru totdeauna cu Andrew si James. am zis hotarata, cu o voce ce nu lasa loc contradictiilor.
              A parut putin confuz, dupa care a incuviintat si mi-a dat drumul. L-am cautat pe James in multime, dar nu l-am putut repera nici pe el si nici trupul in agonie al lui Andrew. Am prins cu coada ochiului o usoara miscare venind dinspre holul in care l-am vazut pentru prima data pe Andrew si am fugit inspre fumul negru, doborand in calea mea pe unul din adversari. Ian era in spatele meu, avand in mana o.....arma?!
               Trebuie neaparat sa vorbesti cu Quinn despre arma aceea dupa ce se termina toata povestea asta.
               Mi-am scuturat capul, indepartand toate gandurile inutile si lasandu-mi liber instinctul. Simteam cum plamanii imi erau pe cale sa explodeze si cum picioarele mele se transformau in guma pe masura ce innaintam prin tunelul acela. In fata mea se auzeau niste pasi grei, ca si cum cineva se chinuia sa taraie dupa el o persoana. Am incetinit, incercand sa fac cat mai putin zgomot cu putinta. Mirosul de putred si de pamant ud devenea din ce in ce mai pronuntat, ingreunandu-mi respiratia.
               Eram constienta ca, odata ce efectul adrenalinei se va fi evaporat imi va fi greu sa ma mai misc, intrucat voi simti  loviturile primite. Trebuia sa ma grabesc, dar nu puteam sa atac atat timp cat nu vedeam nimic, bazandu-ma doar pe auz. Dupa inca vreo cativa metri smoala ce ma inconjura a devenit gri, permitandu-mi sa vad capatul holuluri, ,,lumina de la capatul tunelului``.
                Ii vedeam silueta lui James, care il ducea in spate pe bastardul acela de Andrew. M-am apropiat de ei fara sa fac vreun zgomot, dupa care exact cand James a intrat in incaperea luminata, l-am atacat. Mai bine zis l-am impins, pentru a-l face sa il scape pe Andrew.
                -Credeai ca te poti ascunde in spatele garzilor?l-am  intrebat, zambind.
                S-a dat inapoi si, spre surprinderea mea, a ras. A deschis o trapa din podea si un pistol de la spate, dupa care a indreptat pistolul spre haul cere se deschidea in podea.
                -Risti sa-ti fac prietenii schweizer? Pe mine nu ma deranjeaza, nu ii simpatizez, dar tu....scopul pentru care ai facut toate astea.....ar disparea, nu?
                Am inghetat pe loc....prietenii mei erau amenintati de licheaua aceea. Un val imens de furie si frica m-au lovit in acelasi timp. Nu stiam ce as fi putut sa fac.
                -Ce vrei?am intrebat cu vocea sugrumata de emotie.
                -Pai....initial, seful meu te voia doar pe tine....dar, avand in vedere ca tu impreuna cu prietenii tai ati facut asa multa mizerie si ati ranit atat de multi prieteni de-ai nostri.....nu mai e de ajuns, nu?a ranjit. Ce spui daca...ne oferi toate drepturile asupra micii tale afaceri.....si eventual, poate, spui presei despre cat de ingrozitoare au fost amicii tai actori, in frunte cu frumuselul ala de Ian  la care tii atat de mult?
                 -Foarte bine. am facut cativa pasi spre el cu mainile ridicate. Speram ca Ian va  face o miscare sa il opreasca pe ticalos cat il distrageam eu. Sunt de acord cu conditiile tale. Am pierdut lupta, dar elibereza-mi prietenii si atunci ne vom intelege.
                  Am ajuns fata in fata cu el, si am reusit, printr-un efort supranatural, sa zambesc. Stiam ca Ian are o arma, asa ca m-am dat mai in lateral, pentru a-i da o ocazie. Cand nevastuica a intins mana spre mine s-a auzit in spatele meu un pocnet puternic, dupa care ochii lui James s-au marit, umplandu-se de groaza, dupa care s-a prabusit, fara viata. M-am intors si l-am vazut pe Ian cu arma ridicata, dar o expresie usor socata.
                 -Nici sa nu indraznesti sa pui mana pe ea. a spus el rece.
                 S-a uitat la mine, a lasat arma sa cada, dupa care a ugit inspre mine, oferindu-mi inca una din imbratisarile lui care ii aratau imgrijorarea. Ma strangea in brate ca si cum supravietuirea rasei umane depindea de asta. Dupa ce m-am desprins din bratele lui i-am oferit un zambet si un ,,Sunt bine`` , dupa care am luat o lanternadin ghiozdanul pe care il aveam in spate si am coborat in acea pivnita.
                 -Angela! Taylor! Ma auziti, prieteni? Paul....sunteti aici?am strigat in matasea neagra.
                 -K-Ka-Kat-ty....am auzit glasul tremurat al Angelei venind dintr-un colt.
                Am fugit si i-am gasit, toti inghesuiti unii in altii, pentru a nu ingheta de frig. Angie era inghesuita in Taylor, dar buzele ei erau aproape vinete de frig. M-am aplecat si am incercat sa desfac legaturile, dar era greu, iar materialul era umed si foarte bine innodat. Am scotocit prin ghiozdan si am gasit un cutit, ca cele pe care le foloseau cercetasii, pe care l-am luat cu mine in ultima clipa, crezand ca imi va fi de folos. Am inceput sa tai sforile sau orice ar fi fost acelea si sa imi eliberez prietenii. Nimeni nu zicea absolut nimic. Toti eram fericiti ca am venit dupa ei.
                  -S-stiam c-ca vei v-veni.a soptit Angie si mi-a zambit.
                  Ian i-a ajutat sa se ridice pe baieti si i-a sprijinit pana la iesirea din pivnita, iar eu le-am sprijinit pe fete. Ma simteam ca si cum o mare greutate mi s-a ridicat de pe umeri, ca si cum nici nu ar fi existat, de fapt. Am urcat, in camera luminata si i-am ocolit trupul lui James, dupa care mi-am lasat prietenii sa se odihneasca. Nu a mai durat mult si Quinn impreuna cu ceilalti au sosit.
                  -Am terminat cu paza lor. Multi au fugit, dar au ramas si cativa care sunt inca inconstienti. S-a uitat la James si apoi a spus: Vad ca v-ati ocupat de James. Andrew e inca in viata?

                  -Da, dar nu pentru mult. Scoatetii pe Ang Taylor Paul si Torry afara si pe restul gorilelor inconstiente. Vin si eu imediat.
                   Au incuviintat si s-au grabir sa ii scoata pe toti. Ian s-a indreptat spre Andrew, vrand sa il care si pe el afara, dar l-am oprit. Incepeam sa tremur si efectele luptei incepeau sa apara, pe masura ce adrenalina scadea. Ma-am indreptat spre Andy si l-am intors cu fata la noi.
                    -A fost un adevarat ticalos, nu? Ne-a pus bete-n roate, ne-a facut sa suferim, iar acum....ne-a pus in pericol vietile. Totusi, crezi ca merita sa moara? Pentru tot ce a facut, vreau sa zic....
                    Ian m-a luat de mana si m-a strans usor, pentru a-mi da curaj.
                     -Chiar daca a fost un adevarat nenorocit, inteleg de ce a facut ce a facut. Te iubea....sau, mai bine zis, era obsedat de tine. Totusi....nu cred ca meriat sa moara. James a fost un accident, dar nu vreau sa il ai pe constinta si pe Andrew. Haide, e timpul sa plecam acasa, bine? a spus zambindu-mi.
                     Am deschis din nou rucsacul si am scos catea sticle cu material inflamabil. Am imprastiat solutia in timp ce Ian il taraia pe Andrew. Incepusem sa tremur in tota regula, asa ca trebuia sa ma grabesc, sa termin, inainte sa nu mai fiu capadila sa stau in picioare. M-am indreptat spre iesire si am aprins un chibrit, dupa care l-am lasat sa cada in lichid, privindu-l in timp ce trezea la viata aripi uriase de foc. Am iesit si m-am indreptat spre prietenii mei. I-am imbratisat strans pe toti, dupa care, dupa mult mult timp, gaura, ranile problemele pe care le-am avut pana atunci dispareau, ca si cum nu ar fi existat niciodata.
                      -S-a terminat.am spus in timp ce ma cuibareamlanga Ian. Sa mergem acasa.i-am spus, uitandu-ma la el.
                      S-a aplecat si mi-a soptit la ureche: Oriunde ai fi tu, acolo e casa mea....Cause you`re my home.
                      L-am imbrtisat si am stiut ca si eu simteam la fel. De acum, nu mai aveam de gand sa dau drumul nimanui....aveam de gand sa ma tin de ei...sa ramanem toti uniti, nu mai renuntam la nimic...mai ales la prietenii mei, si la Ian. M-am lasat sa ma pierd in ochii lui de culoarea aceea minunata, rece si totusi calda, fara sa mai am nici o indoiala in legatura cu relatia noastra, si ne-am sarutat.

                                                -THE END-
                                                                                                                                
N/A: A durt muuult sa postez capitolul asta....stiu, si imi pare rau, dar am avut examen! Sincer cred ca m-a prins stresul abia dupa ce am terminat cu examenul. Oricum, acum sunt bine si happy, si am terminat aacest fic. M-am gandit sa fac si un extra dar totusi cred ca mai bine ma apuc mai repede de celelalte ficuri. Tot pe blogul acesta voi posta si celelalte ficuri. Mi-ar placea sa va spuneti parerea, sugestii, cum vi s-a parut primul meu fic, comentarii, sa stiu ce greseli am facut, si sa nu le mai repet. Comentarii, pls:D

Desapointed! :((

           Multumesc ca nu ati uitat de mine si mi-ati citit aberanta poveste, dar totusi sunt dezamagita de faptul ca nimini, cu exceptia crinei, nu mi-a lasat comentarii!:(( Stiti ca vreau sa va stiu parerea despre ceea ce scriu.....asa ca please, lasati-mi comentarii:D.

Capitolul 19 -Trick or treat!

            -Buna ziua. am spus amandoi odata.
            Tipul masiv de dupa tejghea a dat doar usor din cap in directia noastra.
            -Vocea lui era groasa, puternica si avea un usor accent strain, pe care nu l-am putut identifica insa, dar suna...inspaimantator.
            Am sovait putin, dupa care mi-am dres vocea si am scotocit dupa cel mai politicos zambet cu putinta si mi l-am aplicat pe fata, dupa care am facut un pas in fata. Simteam cum Ian devenea din ce in ce mai tensionat si cum se pregatea sa se planteze din nou in fata mea intr-un mod protectiv si sa ii arunce sageti domnului terminator. Mi-am clatinat capul sperand sa inteleaga sa stea locului si am inceput sa vorbesc.
             -Pai....as dori un pistol normal, 2 cu electrosocuri, 4 spray-uri paralizante, fluiere care sparg timpanele atacatorilor.... vreo 7, amm.....
             Matahala parea sa mai aiba un pic si sa izbucneasca in ras. Eu, personal, eram incurcata de intreaga situatie, intrucat nu concepeam ca cheluosul sa rada de mine.
             -Pentru ce aveti nevoie de arme, producatorii au nevoie de filme mai realiste, sau presentatorii de moda? a ras incet dupa care si-a continuat ideea. Sau va e frica de cainii vagabonzi si de fani? la fraza asta a inceput sa rada ca si cum ar fi vazut un luptator de sumo purtand un tutu si incercand sa mearca pe sarma.
              Mi-am incrucisat maineile la piept cu o expresie plictisita, rece chiar, nedorind sa ii arat ticalosului ca de fapt imi clocotea sangele in vene, iar Ian, simtind incordarea mea, a reactionat, inclestandu-si maxilarul, dar, cum nu doream o incaierare, l-am intrebat pe puscariasul chelios cand a incetat cu rasul pe cel mai rece si sec ton cu putinta:
              -Ai terminat in sfarsit? afaii atent, daca vroiam sa sperii cainii sau orice altceva nu as fi venit aici, dar am mare nevoie de ajutor. Prietenii mei au fost rapiti, ai bagat asta la cep, cheliuta?! Asa ca nu mai rade asemeni unei greble sau unui retardat si fa-ti treaba, adica ajuta-ne dracului odata.
               Cand am terminat tot ce aveam de spus fata mea avea o tenta rosie, din cauza furiei, Ian se uita la mine de ziceai ca mai avea un pic si i se va desprinde maxilarul daca nu ar fi fost paralizat (din cauza uimirii, probabil, sau a socului), iar cheliosull avea ochii mari cat cepele si o expresie ca si cand ar fi vazut o fantoma. Mi-am dras glasul si, incet incet, baietii au revenit la normal. Cheliosul puscarias a adoptat o expresie serioasa, ca si noi de altfel.
                -Atunci, va fi placerea mea sa va ajut. a spus, si ne-a facut semn sa ne apropiem.
                Timp de o ora, o ora si ceva ne-a prezentat arme, ne-a dat sfaturi, ne-a aratat cum sa le folosim si, ne-a dat cateva sfaturi de autoaparare.
                Eu si Ian eram supraincarcati cu informatii cand am terminat discutia. Cheliosul puscarias nu numai ca parea sa fie impresionat de povestea si situatia in care ne aflam, dar parea sa ma aprecieze foarte mult pentru curajul de care dadeam dovada.
                -Apropo...numele meu e Quinn, a spus uriasul, sovaind putin.
                I-am zambit si i-am intins mana peste tejghea. Ian a fost mai rezervat, dar neputand fi total nepoliticos, a incuviintat intr-un final.
                -Incantata sa te cunosc. Eu sunt Kity, iar dl Bosumflat de aici este Ian. am spus eu in romana.
                A facut ochii mari, semn evident ca nu stia ca vorbesc romana, dupa care a chicotit la comentariul meu despre Ian.(e foarte ciudat sa auzi un urias chicotind) Ian, la randul lui, avea o expresie curioasa intiparita pe fata. Am inceput si eu sa rad pe infundate datorita situatiei mult prea stranii, apoi am dat din cap, spunand:
                -Nu-i nimic important Ian, stai linistit.
                 A venit langa mine si m-a imbratisat, mainile lui infasurandu-se practic in jurul meu (in zona abdominala, sau pe acolo) si si-a sprijinit capul de umarul meu.
                 -Ok, iubito.a spus, accentuand ultimul cuvant.
                 Mi-am rotit ochii si am chicoti, dar chiar si asa, nu am putut sa nu-l intep un pic.
                 -Esti gelos cumva? l-am intrebat, privindu-l pe sub gene, cum facea si el cand incerca sa ma convinga de ceva.
                El a ras, putin cam fortat, as adauga.
                -Since, putin, a recunoscut. Quinnie aici de fata are probabil muschi in locuri in care eu nu mi le-as putea imagina vreaodata in viata mea. Si in plus, chiar incep sa cred ca ar trebui sa lipesc un afis pe care sa scrie ca esti numai a mea....
                Am oftat, dupa care m-am intors la el.
                -Cred ca avem alte lucruri de care sa ne ingrijoram acum, nu numai gelozia ta de copil de gradinita. Si ca sa fie clar, eu nu apartin nimanui. Asa ca hai sa ne concentram la scopul nostru principal, inainte sa pocnesti vreo pisica fiindca am mangaiat-o, in regula?
                 Telefonul lui a inceput sa bipaie zgomotos in camera si, automat, ne-am intors spre el.
                 -Mesaj.
                 A citit mesajul si o cuta usoara i s-a format intre sprancene. M-am apropriat si am citit mesajul, sperand sa gasesc motivul ingrijorarii sale.
                 -Au ajuns. am spus amandoi in acelasi timp, intorcandu-ne cu fata la Quinn.
                 -Scuze, dar prietenii nostri au ajuns mai repede decat era programat, asa ca noi...trebuie sa plecam. Scuze...der te sunam daca avem nevoie de indicatii in legatura cu folosirea armelor, in regule? Pa!
                 Am luat toate echipamentele cumparate si m-am indreptat spre iesire. Intr-un fel, imi era frica de ce va aduce ziua de maine, de ceea ce avea sa se intample cu noi, sau de soarte inca precara a prietenilor mei. Chiar si asa, James sarise calul de mult, si cum parea sa nu se mai opreasca trebuia sa fac ceva, mai devreme sau mai  tarziu. Ian a luat o mare parte din lucruri in incercarea de a ma ajuta, dar era mult prea ranit ca sa se mai umfle in pene (era gelos, putin). Chiar daca am incercat sa-l avertizez, dar cum incapatanarea lui nu avea limite, a preferat sa ma ignore si sa se suprasolicite. Si-a pus un brat peste umerii mei si m-a condus spre iesire, dar inainte de a iesi pe usa Quinn ne-a strigat.
                -Hey, stati putin, ce spuneti daca va dau si eu o mana de ajutor? In starea actuala nu puteti castiga. La urma urmei, sunteti niste VIP-uri, nu niste oameni obisnuiti cu cartierele periculoase si bataile, nu? In plus, cineva trebuie sa va pazeasca fundul si sa va invete sa folositi jucriile alea, nu?
                 Amandoi am ramas cu gura cascata, luati total pe nepregatite de propunerea lui Quinn, si foarte brusca schimbare de dispozitie. De asteptat din partea lui, Ian, era complet nemiscat, asemeni unei stanci, emanand valuri de furie, lucru usor de observat si de la distanta din cauza expresiei de uimire si enervare. M-am straduit sa-mi culeg maxilarul de pe jos si sa nu ma ma mai holbez  la Quinn. L-am inghiontit pe Ian, in incercarea de a-l face sa isi revina.
                  Trebuia sa recunosc, eram mai mult de uimita de oferta lui Quinn, dar, cum spunea si Ang, nu trebuie sa ma arunc cu capul inainte imediat ce o persoana se ofera sa faca ceva dragut pentru mine.. Am analizat situatia din fiecar unghi si fiecare virgula, dar tot ce am gasit a  fost bunavointa. Ian inca mai era in transa, asa ca l-am inghiontit si i-am raspuns noului meu amic inspaimantator.
                  -In regula, poti veni, dar nu vreau sa te pui singur in pericos, si doresc sa ai cat mai multa grija, ok?
                   Pentru o clipa s-a incruntat, dar apoi a incuviintat si a zambit. Ian a sarit ca muscat de sarpe cand si-a dat seama ca i-am acceptat oferta lui Quinn, dar a realizat destul de repede ca aveam mare nevoie de urias, asa ca si-a tinut gura.
                    Quinn s-a indreptat spre noi si a luat tot ce caram eu si o parte din bagajul lui Ian, iar cand domnul ,,putin gelos`` a deschis gura sa protesteze l-am redus la tacere cu o privire si am suierat la el:
                    -Esti ranit, asa ca nu te mai umfla in jacheta de piele, ca s-ar putea sa plesneasca.
                    Quinn mai avea un pic si se tavalea pe jos de ras, pe cand Ian avea o privire scandalizata. Mi-am dat ochii peste cap si m-am intors cu spatele la cei doi si m-am indreptat spre iesire, trecand din nou prin holul cel intunecos si sumbru apoi am impins usa si am iesit direct in....ploaia torentiala. Afara turna cu galeata, si nu era niciun semn ca s-ar fi oprit curand. Zareaam un tazi la cativa metri mai departe, dar perdeaua aducatoare de raceala din apa ne despartea de el. Astfel, stiind ca voi ajunge acasa aratand ca un soarece murat si ca voi face rost de o raceala pe cinste am oftat si am pasit in dusul rece cu intentia de a fugi pana la taxi, dar mi-am dat seama ca nu simteam nici o picatura de apa pe piele. Cand m-am intors am dat nas in nas cu zambetul arogant al lui Ian care tinea o umbrela in mana.
               -Mersi, i-am soptit, zambindu-i dulce.
              A dat din umeri si mi-a raspuns la zambet, dupa care si-a potrivit pasii cu ai mei, avand insa grija sa ma impinga cat mai departe de Quinn cu putinta. Aproape ca vedeam rotitele din capul lui Ian invartindu-se si scotand fum, dar am decis sa-l las pe el sa spune ce il framanta, cu toare ca banuiam motivul.
               -Nu cred ca ar trebui sa participi la toata tarasenia asta, a spus, vocea sunandu-i dura, usor ragusita, dar totusi nu masca imensele griji pe care si le facea pentru mine.
                 In momentul in care i-am intalnit privirea replica increzatoare si usturatoare pe care o pregatisem disparuse de pe buzele mele, fiind inlocuita in schimb de fiori ce mi-au strabatut intreg corpul. Ochii lui erau incarcati de ura, durere, furie si violenta, amintindu-mi pentru prima data de cand l-am intalnit de rolul pe care il juca....un vampir. In momentul acela am simtit ca Ian pe care il cunosteam fusese inghitit de un animal de prada, si inca unul flamand. Nu aveam nici cea mai mica nesiguranta ca acei ochi erau capabili sa ucida cu sange rece. Si-a indreptat atentia asupra pietrisului, eliberandu-am in sfarsit.
                -Ei bine, asta nu depinde de tine. Nenorocitul de James a facut ce a facut si a reusit sa imi strice viata, calcandu-ma pe nervi de fiecare data, si asta a fost picatura care a facut paharul sa dea pe dinafara. Nu il voi ierta. Stii prea bine ca nu ma poti opri odata ce imi propun ceva,si daca tii la mine nici nu o vei face.
                  A oftat si a mormait ceva inteligibil, dupa care, total neasteptat, a inceput sa rada. Era mai mult un ras nervos, plin de tensiune. Incepeam sa ma ingrijorez pentru sanatatea lui, atat fizica cat si mentala. Era diferit. Il simteam din ce in ce mai distant, si o aura intunecata, negativista, plutea in jurul lui, aproape insesizabil, ingreunand parca atmosfera. Cand e langa mine, cateodata, aura dispare, si redevine el, cel vechi....dar acum nu mai ramasese nimic din caracterul lui lipsit de griji si copilaros.
                   Stii ca esti de vina in mare parte pentru asta, nu?
                   Poftim?! Asta e cel mai ridicol lucru pe care l-am auzit! 
                   Aminteste-ti ce ti-a spus Angie, ca era distrus, ca arata si se comporta ca un zombi, dupa ce ai fugit....se teme sa nu te piarda! Pentru cineva de genul tau, chiar ca esti complet oarba cand vine vorba de dragoste! 
                   Oare chiar eram atat de oarba, sau toata situatia era prea la limita si nu mai gandeam limpede? Eram, ce-i drept, foarte stresata...dar asta nu era un motiv sa nu observ sentimentele celor din jur. Cel mai probabil totul era numai din cauza mea.....Ian scimbat, prietenii mei rapiti...cauzez probleme tuturor, si situatia asta era doar din cauza mea. Am incercat sa ma impiedic din a cadea singura in butoiul cu melancolie si probleme, si m-am fortat sa inchei cu autoinvinovatirea si sa revin la realitate. Ian era din nou tacut, mergand ganditor langa mine. Nu m-am putut abtine sa nu ma ingrijorez, asa ca mi-am strecurat mana in mana lui si m-am uitat la el cu niste ochi mari, inocenti, si l-am intrebat:
                   -Esti bine?mi-am amintit de suferinta pe care i-am cauzat-o cand am disparut, si nu mi-am putut retine o lacrima. Imi pare rau, imi pare rau pentru absolut tot! Imi pare rau ca am fugit si ca am cauzat o gramamda de probleme, atat tie, cat si celorlati. Imi pare rau ca am fost incapatanata si v-am ignorat pe toti, si mai ales imi pare rau daca te-am facut sa te indoiesti de tine, si daca ai suferit din cauza mea....Eu....nu am stiut cum sa ma descurc cu situatia. Firar! Am clacat...i-am spus aproape tot ce nu vroiam sa-i spun!
                     Cand mi-am facut curaj in sfarsit sa-mi ridic fata rosie ca focul si sa ma uit la el, am ramas uimita, in principal fiindca emana practic fericire prin fiecare celula si atom, aura intunecata fiind complet eradicata si  inlocuita de o expresie care ar fi facut probabil si florile sa infloreasca. M-a lasat masca.
                    -Sunt, acum.
                                                                                                                                                                 


                  -Ok, deci ati inteles cu totii cum sa va aparati si sa contraatacati? a intrebat Quinn, facand pe instructorul de armata cu prietenii mei.
                  Am incuviintat cu totii, dupa care fiecare s-a intors la antrenament. Eu am iesit din camera, pentru a prgrama intalnirea cu James. Am cautat in lista de apeluri receptionate, si am apelat primul numar din lista. A sunat de 3 ori, dupa care o voce rece ca gheata a raspuns, facandu-ma sa tremur, si nu de emotie.
                 -Stiam ca o sa suni, Kity.
                 -Cand si unde? simteam deja cum imi fierbea sangele si mici furnicaturi pe tot corpul.
                 Am auzit un ras de-a dreptul diavolesc, dupa care mi-a dat adresa si mi-a indicat ora 11 p.m. in seara aceasta. Am inchis telefonul si am oftat prelung. Stiam ca nu era bine ce faceam, si nici ceurma sa fac, dar totusi era lupta mea, sia nimanui altcuiva, asa ca eu trebuia sa ma descurc cu James. Am simtit o prezenta in spatele meu, si cand m-am intors l-am vzut pe Rob stand sprijinit de perete, su privirea fixata asupra mea si cu mainile inccrucisate la piept.
                 -Ce ai de gand sa faci de una singura? m-a intrebat, iar vocea lui putea la fel de bine sa fie facuta din nitrogen, ca tot nu ar fi putut sa fie mai rece.
                 Am mers spre usa, ignorandu-l complet, dar neputand sa-mi retin replica, am scapat-o din greseala exact cand am trecut pe langa el.
                 -Nu e problema ta.
                 -Poate, dar sunt si prietenii mei.
                 Cuvintele lui m-au ranit mai mult decat ar fi putut sa o faca 20 de gloante, amintindu-mi de faptul ca, practic, imi tradap prietenii nespunandu-le nimic. Mi-am scuturat capil violent, incercand sa alung gandurile si sa ma concentrez asupra unicului meu scop. Am pasit in sufragerie si le-am spus prietenilor mei unde trebuia sa fim si cand, dupa care m-am dus sa-mi pregatesc echipamentul.
                  Dupa ce m-am echipat in costumul negru, special pentru acest gen de lupta, si ampus fiecare arma la locul ei, si am pus cele doua tranchilizante la indemana, pentru a le folosi imediat cand voi avea nevoie. Am iesit din camera si m-am intalnit cu restul, care erau deja echipati. Toti pareau tensionati, dar Ian si Quinn aveau cele mai ingrijorate fete. Quinn stia deja ca puneam ceva la cale, cand i-am cerut doua tranchilizante in soapta, in romana, ca sa nu ma auda Ian, dar, spre norocul meu, nu a spus nimanui nimic. Cand m-am uitat la Rob, tot ce am vaut era o fata rece, inexpresiva. L-am chemat pe Ian pana la mine, si el s-a miscat imediat, cu putina dificultate insa, datorita ranilor nevindecate.
                  -Te rog, ramai! am spus amandoi in acelasi timp.
                  Ne-am uitat unul la celalalt, sperand ca unul dintre noi va ceda, dar eram amandoi prea incapatanati. Intr-un final am clatinat dezaprobator din cap, zambind amar.
                 -Daca tu nu renunti, atunci nici eu nu o voi face. a spus Ian.
                 L-am imbratisat, in timp ce am scos tranchilizantul si i l-am injectat in umar. A tresarit si s-a indepartat imediat, impletiindu-se imediat, insa.
                 -Imi pare rau...dar esti mult prea ranit ca sa duci lupta asta. i-am spus, lasand o lacrima sa cada usor pe obraz, topindu-se, odata cu consitenta lui Ian. Quinn l-a prins inainte sa se prabuseasca, si l-a asezat pe canapea, fara sa faca nici un comentariu.
                 -Ok, suntem gata?am intrebat, stergandu-mi nasul. Bine, atunci sa mergem, am spus, cand toti au dat afirmativ din cap. Dar, sa tineti minte, James e al meu, in regula?
                 Ne-am urcat in masini si am pornit in tromba spre depozitul indicat de James. Calcam acceleratia din ce in ce mai puternic, pe masura ce ne apropriam de tinta. Deveneam din ce in ce mai agitata si nervoasa, neputand sa nu ma gandesc la cele mai rele scenarii posibile, si la cum se va simti Ian cand se va trezi. Totusi, toate sentimentele acestea au fost ingitite de nerabdare si furie.
                -Nu va folosi la nimic daca te vei lasa prada sentimentelor si nu iti vei folosi mintea. mi-a spus Quinn, de pe scaunul din dreapta soferului.
               -Stiu! aproape am marait eu, fiind total constienta de faptul ca eram mai tensionata decat o sageata intr-un arc, gata sa zboare spre tinta.
               Am franat brusc in fata depozitului, lasand urme negre in spatele meu, punandu-ma in garda, mai mult decat sigura de faptul ca ,,prietenii`` nostri au auzit deja zgomotul scos de cauciucurile mele. Ceilalti au ajuns imediat dupa mine, si imediat am pornit spre usa depozitului.
              -Ramaneti aici!am spus, si am batut la usa depozitului. Un tip masiv, cu aspect de gorila idioata a deschis, avand un cutit la brau, crezandu-se probabil amenintator.
              Am ranjit si l-am pocnit pe King Kong jr. direct in fata, cu piciorul.(luasem cateva lectii de carate si autoaparare cand eram mica, si apoi dupa ce am fugit am reluat lectiile, si mi-a aratat si Quinn cateva miscari, asa ca eram mai mult decat precatita). Am trecut peste el, facandu-le celorlalti semn sa vina, si am intrat in depozit.
             -Trick or treat, James! am spus, pregatindu-ma de o adevarata lupta.
             Nici nu am avut timp sa clipim, ca am fost inconjurati de gorile cu multi muschi dar fara creier, gata sa ne linseze. Ash si Kellan faceau echipa, pazindu-si spatele unul altuia, la fel si Rob cu Kristen, folosindu-se de toate armele pe care le aveau in dotare, fetele reusind doar sa se fereasca de lovituri si sa ii electrocuteze pe bodyguarzi, pe cand Rob si Kellan se miscau rapid, ca niste feline, lovindu-si adversarii. La fel faceau si Peter si Jackson.
             -Duceti-va! ne-a strigat Kellan. Ne descurcam noi cu puisorii astia.
              Am daramat cativa adversari si am iesit impreuna cu Quinn din multime, pornind in cautarea lui James. Fiecare paznic ce imi iesea in cale primea o doza buna de bataie si furie de la mine si de la Quinn. Am cautat prin tot depozitul, si dupa fiecare usa, negasindu-l insa pe James, sau prietenii mei, de altfel. Cand am intrat in ultima camera, am gasit, in locul unui spatiu gol, o masa, cu cateva fotografii si o coala de hartie.
              Cand m-am uitat la fotografii am vazut ca nu rau altii decat prietenii mei, iar pe coala era notata o alta adresa, si cuvintele ,,Te astept``.
               -Firar! Am sa il omor, jur!am strigat, dupa care m-am dapustit afara pe usa, lovind tot ce imi statea in drum, anuntandu-mi prietenii, care deja ii daramasera pe toti, in timp ce fugeam, schimbarea de plan si noua destinatie.
              Asteptati-ma, vin sa va salvez!
                                                                                                                                                           
N/A: Scuze, stiu ca a durat mult prea mult, dar nu am reusit sa-mi gasesc timp pentru blog, din nefericire. Promit totusi sa ma straduiesc sa postez cat mai repede si sa fac capitolele ramase cat mai interesante si, sper eu, lungi.    Love ya all!
                                                   xoxo, Alexya
         

Deci, am revenit!:D

Am avut un program haotic, dac acum mai am ceva timp sa respir, asa ca incepand cu weekendul asta incep sa scriu din nou, si promit sa ma grabesc. Imi pare rau daca v-ati facut griji sau ceva, dar sa stiti k nu am de gand sa renunt la ficul asta. Sper sa reusesc sa postez noul capitol cat mai repede. :)
                                                        xoxo, Alexandra